Doliu uriaș la Hollywood: Vedeta din filmele "Everwood" şi "Hair" a murit într-un accident de motocicletă
Treat Williams, vedeta din filmele "Everwood" şi "Hair", a murit după ce a fost implicat într-un accident de motocicletă. Actorul avea 71 de ani. Moartea actorului a fost confirmată pentru People luni seară, de agentul pe care îl are de 15 ani, Barry McPherson.
„A fost ucis în această după-amiază. Făcea un viraj când o maşină l-a lovit. Sunt devastat. Era un om bun. Era atât de talentat”, a spus McPherson, potrivit News.ro.
„Cineaştii l-au iubit. El a fost inima Hollywoodului de la sfârşitul anilor 1970", a mai declarat McPherson.
Accidentul a avut loc în Dorset, Vermont. „După cum vă puteţi imagina, suntem şocaţi şi foarte îndureraţi în acest moment”, a transmis familia actorului.
„Treat a fost plin de dragoste pentru familia lui, pentru viaţă şi pentru meseria lui. (...) Pentru toţi fanii săi, trebuie să ştiţi că Treat v-a apreciat pe toţi şi vă rugăm să continuaţi să-l păstraţi în inimi şi rugăciuni”, au mai afirmat membrii familiei actorului, care au cerut să le fie respectată intimitatea în aceste momente.
Williams a jucat în mai multe filme, printre care „The Eagle Has Landed”, „Prince of the City”, „Once Upon a Time in America”, „The Late Shift”, „127 Hours” şi „Run Hide Fight”.
În „Everwood”, Williams l-a interpretat pe Dr. Andrew „Andy” Brown din 2002 până în 2006, câştigând două nominalizări ale Screen Actors Guild.
Printre alte roluri ale sale de televiziune se numără „Law & Order: Special Victims Unit”, „Chicago Fire”, „Hawaii Five-0”, „Blue Bloods”, „White Collar” şi „The Simpsons”. Williams a jucat, de asemenea, rolul lui Danny Zuko în musicalul de pe Broadway „Grease”, din 1972 până în 1980.