Cum se curăță stropii de grăsime de pe mobilă - soluția de 1 leu care face bucătăria lună!
Grăsimea de pe dulapurile de bucătărie, scursă sau stropită, poate da mari bătăi de cap gospodinelor. Iată o soluție care are rezultate imediate!
Dacă și tu te lupți cu grăsimea care se depune pe mobila de bucătărie, cel mai probabil ai apelat la diverse soluții chimice de curățare. Acestea, însă, nu numai că sunt exagerat de scumpe, dar pot cauza diverse afecțiuni ale pielii sau ale căilor respiratorii.
Pentru a prepara o soluție care este prietenoasă cu pielea și cu mobila, ai nevoie de 3 ingrediente simple: o lingură de bicarbonat de sodiu, o jumătate de lingură de detergent de vase lichid și o jumătate de lingură de apă călduță, nu fierbinte.
Amestecă toate ingredientele și aplică pasta obținută cu o lavetă curată pe mobilă. Freacă ușor suprafața cu mișcări circulare și clătește cu apă. Mobila va căpăta un aspect nou și grăsimea se va duce ca prin minune!