MENIU

Cei mai periculoşi îndulcitori alimentari. De ce substanţe trebuie să ne ferim

Îndulcitor

Îndulcitorii alimentari constituie un subiect controversat, mai ales că în ultimii ani au apărut numeroase studii mai mult sau mai puţin ştiinţifice care au legat aceste substanţe de creşterea în greutate, apariţia cancerului sau a diabetului. Însă cât de adevărate sunt aceste afirmaţii şi cât de siguri sunt aceşti îndulcitori alimentari aflăm în cele ce urmează.

Îndulcitorii alimentari sunt compuşi care oferă gust dulce alimentelor, asemenea zahărului, dar care nu aduce calorii în organism.

Aceşti îndulcitori sunt indicaţi mai ales în procesul de slăbire sau pentru ţinerea sub control a diabetului, susţin nutriţioniştii.

„De asemenea, băuturile fără zahăr, care au în compoziţie diverşi îndulcitori alimentari, pot reduce, e adevărat, riscul de apariţie a cariilor, însă acidul din băuturi poate contribui la degradarea smalţului dentar“, atrage atenţia Michael Jacobson, director executiv la Center of Science in the Public Interest din Washington, citat de Adevărul.

Semnele de întrebare privind siguranţa folosirii îndulcitorilor alimentari au apărut în urmă cu aproape 40 de ani, mai exact în 1977, când Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite a încercat să interzică folosirea zaharinei în produsele alimentare, ca urmare a unor rezultate obţinute în cadrul unui studiu pe animale de laborator.

Aceste rezultate arătau că zaharina ar fi vinovată de un risc crescut de apariţie a cancerului de vezică, de uter şi de piele la şoarecii de laborator, însă studiile de mare amploare realizate în următorii ani de către Institutul Naţional de Cancer au demontat acest mit.

Singurul îndulcitor alimentar despre care se cunoaşte cu siguranţă că ar avea efecte adverse este aspartamul, care poate duce la apariţia durerilor de cap şi care este complet contraindicat persoanelor care suferă de fenilketonurie, o afecţiune care constă în incapacitatea de a metaboliza fenilalanina, compus care se regăseşte în acest îndulcitor.

De asemenea, s-a demonstrat că persoanele care consumă frecvent băuturi sau alimente îndulcite cu aspartam au o poftă de mâncare mai crescută şi astfel pot lua mult mai uşor în greutate.

Mai există o categorie de îndulcitori alimentari, cum sunt sorbitolul, lactitolul, xylitolul şi maltitolul, zaharuri rezultate în urma procesului de fermentaţie a porumbului, care pot cauza diverse probleme. Aceştia ar trebui consumaţi cu prudenţă, maximum 50 de grame pe zi, recomandă specialiştii, deoarece pot cauza diaree severă şi balonare.

Sucraloza este, de asemenea, un edulcorant despre care studiile nu arată că ar avea riscuri pentru sănătate, dar care pune însă destule semne de întrebare în rândul scepticilor, care nu privesc cu ochi buni conţinutul de clor din acesta şi care, spun ei, ar fi destul de dificil de asimilat de sistemul digestiv.