Ce spune poziția în care dormiți despre relația voastră
Relațiile pot fi foarte complicate. Toată lumea știe că este foarte importantă comunicarea pentru ca o relație să funcționeze, însă ți-ai imaginat vreodată că și modul în care vă îmbrățișați în pat contează? Află ce spune poziția în care dormiți despre relația voastră!
Limbajul corpului este un mod prin care arătăm ceea ce simțim. În timpul nopții subconștientul este cel care preia controlul și scoate la iveală toate emoțiile acumulate pe parcursul zilei. Astfel s-a constatat că poziția în care dormiți poate fi un indicator asupra modului în care merge relația voastră.
Dormiți fiecare în colțul său.
Sexologul Tracey Cox consideră că este o poziție adoptată de cuplurile care se îndreaptă spre divorț sau cele tocmai s-au împăcat după o ceartă furtunoasă. Distanța dintre tine și partener în pat se tradice și printr-o distanță emoțională, iar o despărțire în viitor este cât se poate de posibilă. Mai mult, dacă ai tendința să te îmbrățișezi singură în pat este un mod prin care subconștientul încearcă să te protejeze.
Află ce spune poziția în care dormi despre relația ta AICI.