MENIU

Ce le făcea Maria Tereza bărbaţilor cu care se iubea? Legendele înfiorătoare ale unui castel superb

Unul dintre cele mai valoroase castele renascentiste din România se află chiar în judeţul Alba, la Vinţu de Jos. Construit la începutul secolului al XV-lea, după planurile arhitectului italian Dominico da Bologna, Castelul Martinuzzi este una dintre cele mai celebre ruine din Transilvania, iar trecutul lui se întrepătrunde cu istoria conducătorilor imperiului Austro-Ungar, şi chiar cu personalitatea împărătesei Maria Tereza.

Castelul era, odinioară, un loc plin de viaţă şi o minunăţie arhitecturală. Destinaţia iniţială a castelului era de mănăstire dominicană, ridicată în prima jumătate a secolului al XIV-lea, scrie financiarul.ro.

Cât despre biserica mănăstirii, aceasta era uimitoare ca proporţii (47 m lungime), având corul prelung, poligonal şi nava acoperită de bolţi ogivale. Datând din 1550, castelul, ridicat sub formă de cetate, era înconjurat cu valuri de pământ şi şanţuri umplute cu apă. În 1532, însă, în timpul crizei traversate de Biserica Romano-Catolică din Transilvania, ultimul călugăr a fost alungat de nobilul Nicolae Kocsárdy, care a transformat mănăstirea în castel. L-a vândut apoi lui Gyorgy Martinuzzi, episcop de Oradea şi guvernator al Transilvaniei.

Castelul are o rezonanţă sumbră, pentru că aici a fost asasinat guvernatorul Martinuzzi din ordinul generalului Castaldo în 1551 şi a stat închis, iar apoi ucis, domnitorul Moldovei, Aron Tiranul.


Cele mai înfricoşătoare legende ţesute în jurul castelului Martinuzzi o au în prim-plan pe împărăteasa Maria Tereza şi sunt localizate la jumătatea secolului XVIII-lea. Legendele care circulă în zonă îi atribuie împărătesei mai multe crime, victime căzând, se pare, tocmai bărbaţii cu care Maria Tereza făcea amor.

"Maria Tereza intra cu bărbaţii pe poartă castelului, că atunci era canal de apă în jur, şi, după ce petrecea cu ei, dacă îi plăcea, îi ducea într-o camera de la etaj şi îi poftea să între acolo. După ce bărbatul îi trecea pragul, împarateasa trăgea de o manetă şi se desfăceau podelele, iar omul cădea în nişte săbii ce erau aşezate cu vârful în sus", spune legenda.

Legendele mai spun că din camera cu săbii exista un tunel care comunica direct cu râul Mures, şi că toate cadavrele ajungeau în apă. Astăzi, singura parte care a rămas în picioare din castel este tocmai pavilionul cu pricina.

În prezent, Castelul Martinuzzi este abandonat, ruinele acestuia devenind adăpost pentru animalele localnicilor. Din măreţul edificiu a rămas în picioare doar zidul de nord, un turn şi poarta.

Citeşte mai mult pe financiarul.ro.

Mai multe articole despre:
Transilvania