MENIU

Bomba calorică de Crăciun. Acesta este cel mai PERICULOS desert în perioada Sărbătorilor

Masa de Sărbători

Panettone este unul dintre cele mai clasice deserturi care nu lipseşte de pe nicio masă în perioada Crăciunului la italieni. Se spune că este şi cel mai exportat produs în toată lumea. Îndrăgitul panettone a fost plămădit pentru prima dată la curtea lui Ludovico il Moro di Milano.

Expresia dialectală „pan de Toni”, vine de la pâinea lui Toni, şeful bucătar de la curte. De asemenea, într-un dicționar milanez-italian, apărut în secolul al XVII-lea, panettone este definit ca un desert făcut din făină, drojdie, ouă, zahăr și stafide decorat cu migdale

Pe cât este de bun panettone pe atât de periculos poate fi mai ales pentru cei care se luptă cu kilogramele în plus. Este produsul de patiserie cu cele mai mari puteri calorice deoarece este bogat în unt, zahar, creme, ciocolată precum şi fructe deshidratate sau fructe confiate.

Panettone simplu conţine peste 350 de calorii pe 100 g, iar o felie de panettone umplut ajunge până la 700-800 calorii de porție. Dacă preferăm panettone special cu multă ciocolată, creme sau bomboane superioare etc. calcularea matematică a caloriilor ne va face să trăim Crăciunul mult mai în gri din cauza kilogramelor pe care le putem lua în zilele de Crăciun.

De este atât de încărcat caloric? Iată explicaţia: pentru a obține un panettone bine crescut, cel care l-a creat şi l-a lansat, a fost nevoit să adăuge mult mai multe grăsimi prin aducerea untului la un procent de 600/700 grame pe kilogramul de făină și totodată adăugând un număr mare de gălbenușuri de ou.

Dar cum să-i rezişti, este prea bun şi cine se mai gândeşte la calorii mai ales la masa de Crăciun unde conzonacul nu are voie să lipsească. În Italia s-a împământenit o tradiţie: familiile, prietenii atunci când se reunesc la masa de Crăciun, aduc în dar gazdei, obligatoriu, câte un panettone, conform evz.ro.

Mai multe articole despre:
Panettone calorii craciun