MENIU

Alexandru Arșinel, despre sâni: “Pe vremea mea nu erau silicoane”

Într-un interviu EXCLUSIV, Alexandru Arșinel ne-a povestit detalii picante din rolul de travesti pe care l-a jucat ani buni. esta interesant și modul în care își "inventa" sâni, într-o epocă fără silicoane. 

Am păşit increzători în biroul domnului director al Teatrului de Revistă Constantin Tănase. Căldura, buna-dispoziţie şi veselia care se putea cit pe faţa lui, ne-a făcut să ne simţim acasă. Nimeni altul decât invincibilul Alexandru Arşinel. A luptat cu scena, cu gurile rele, iar în final cu moartea. Pe toate le-a învins, iar astăzi este acolo unde se simte cel mai fericit. În faţa marelui public.

“Travesti-ul a apărut ca o întâmplare în viața mea”
Actorul ne-a povestit despre cel mai controversat rol pe care l-a jucat în repetate rânduri de-a lungul celor peste 40 de ani de cariera. “Cei care se îmbracă în travesti, fac acestă schimbare pentru a stârni ilaritate, zâmbete celor care îi privesc. Travestiţii sunt cei care chiar îşi schimbă sexul, eu n-am avut curajul să îmi fac acele operaţii. (râde) Travesti-ul a apărut ca o întâmplare în viaţa mea de interpret.

La vremea când eu am încercat treavesti-ul nu se mai făcuse de foarte mulţi ani la noi. Era şi perioada când sistemul de atunci considera că este blasfemie îmbrăcarea unui travesti. Singurul care făcuse la vremea aceea era Miluţă Ghiorghiu la Iaşi, în Chiriţa, şi Arcadie Donus, tot în Chiriţa, la Bucureşti. Piesa respectivă a avut succes, mai ales după ce personajul respectiv, a fost interpretat de un bărbat. A fost interpretat şi de femei ca, Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu şi mai nou Stela Popescu.

Puiu Maximilian și Stela Popescu sunt "vinovati" pentru succesul din rolul travesti

"Fiind într-o repetiţie la Maximilian şi Stela Popescu acasă, el mi-a spus că avea un rol pe care l-a oferit Margaretei Pâslaru, iar ea l-a refuzat. L-am luat eu şi am început să îl cânt în falset. Maximilian a zâmbit şi a spus: «Ce ar fi să faci un travesti?» Am fost de acord. Ştiam că efectul poate să fie distrugător, dar am fost dispus să joc rolul.
Atunci am lansat primul travesti, «Filimoane» Filiomane, Filimoane băiat dar gura rea, şi când bei cu alte persoane, te iei de persoana mea. A fost şlagprul anului. După ce l-am făcut la Boema, l-am făcut şi de revelion, apoi lumea mă striga pe stradă, Filioane
Ulterior am jucat şi cu Stela Popescu o piesă în care ea s-a transformat din femeie în bărbat, iar succesul a fost imens. Aceea a fost rezistenţa cuplului Stela-Arşinel”, povestește actorul.

Își improviza sutienul din burete, pe atunci nu erau silicoane
“Nu ştiam pe vremea aceea ce sunt silicoanele. La atelierul de croitorie făceau niste sutiene pe care le umpleau cu burete. Am şi acum sutiene de acelea. De un an, doi nu am mai făcut travesti, pentru că presupune un anumit efort. E tentant, dar îl fac alţi colegi din teatru acum”, a încheiar Alexandru Arșinel.

 

Mai multe articole despre:
Alexandru Arşinel