Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru fapte de CORUPȚIE. Fostul ministru al Sănătății, acuzat că ar fi primit MITĂ când activa ca medic la spitalul din Huși
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis trimiterea în judecată a medicului Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii pe vremea pandemiei de COVID-19, pentru luare de mită. În aceleași dosar au mai fost inculpate alte trei persoane pentru dare de mită.
Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății în timpul pandemiei de coronavirus, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru multiple infracțiuni de corupție. Procurorii îl acuză pe medic de luare de mită în perioada în care activa ca chirurg la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, județul Vaslui.
Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, Nelu Tătaru ar fi primit bani și bunuri de la pacienți sau aparținători în schimbul unor servicii medicale și documente necesare.
Anchetatorii au identificat nu mai puțin de 57 de situații în care fostul ministru ar fi acceptat mită, inclusiv bani, produse alimentare și băuturi alcoolice, suma sau natura bunurilor variind în funcție de complexitatea actului medical. Aceste episoade au fost documentate prin fotografii și filmări realizate de DGA.
În același dosar, alături de Nelu Tătaru au mai fost inculpate alte trei persoane, acuzate de dare de mită. Potrivit procurorilor, acestea ar fi oferit bani sau bunuri pentru a beneficia de servicii medicale prioritare sau pentru a obține documente fără să parcurgă procedurile standard.