Război în Ucraina, ziua 1023. Rușii atacă furibund pozițiile ucrainene din Pokrovsk. Șeful armatei de la Kiev, forțat să ia măsuri neconvenționale - LIVE TEXT
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat discuția telefonică a lui Viktor Orban cu liderul rus Vladimir Putin, acuzându-l pe premierul ungar de subminarea „unităţii” europene în faţa invaziei ruse din Ucraina. Ucraina se află în ziua 1023 a războiului.
„Nimeni nu îşi poate promova propria imagine în detrimentul unităţii. Unitatea în Europa a fost întotdeauna cheia” pentru a se pune capăt invaziei ruse, a afirmat Zelenski, într-o postare pe rețeaua de socializare X.
„Nu pot exista discuţii fără Ucraina despre războiul pe care Rusia îl desfăşoară contra Ucrainei”, a adăugat liderul de la Kiev, în mesajul său.
„Sperăm cu toţii că Viktor Orban măcar nu-l va suna pe Assad la Moscova să-i asculte prelegerile de o oră”, a mai scris Volodimir Zelenski, referindu-se la dictatorul sirian Bashar al-Assad, refugiat în capitala Rusiei în weekend, după căderea regimului său în fața ofensivei militare a rebelilor din Siria.