Rareș Bogdan: Realitatea PLUS este familia mea, iar sancțiunile CNA sunt un abuz. Nimeni, niciodată, nu câștigă un război cu presa
Rares Bogdan a reacționat după ce Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis suspendarea emisiei postului Realitatea Plus timp de 10 minute. Într-o intervenție în direct, Bogdan a subliniat, în lacrimi, legătura profundă pe care o are cu Realitatea PLUS, descriind-o ca fiind familia sa, locul unde și-a construit cariera de-a lungul a 15 ani.
Bogdan a amintit de dificultățile întâmpinate de-a lungul anilor, recunoscând că a fost unul dintre cei mai sancționați jurnaliști de către CNA. Cu toate acestea, el a subliniat că nu s-a schimbat și că rămâne același apărător al adevărului.
Rareș Bogdan a reflectat asupra contextului actual, subliniind că sancțiunile impuse postului de televiziune sunt similare cu cele pe care le-a experimentat el însuși în trecut, pe vremea când se afla la pupitrul emisiunilor. Bogdan consideră că aceste măsuri sunt un abuz și o încercare de a reduce vocea presei independente.
În discuția sa, Bogdan a abordat și implicarea lui Valentin Jucan, membru CNA propus de PNL, exprimându-și speranța că acesta va rămâne echidistant și nu va intra într-un conflict deschis cu Realitatea TV.
Rares Bogdan: Buna seara familiei Realitatea TV, ca este familia mea. Acolo am crescut acolo mi- am construit intreaga cariera, am stat 15 ani la Realitatea la sediul central cat si la statiile locale. Ma bucur mult ca colegii nostri, Laurentiu, Anca, Ana Maria, Claudiu si toti ceilalti faceti o treaba minunata
Nicoleta Cone: Tu ai fost unul dintre cei mai sanctionati jurnalisti de la Realitatea de catre CNA. La acel moment si tu percepeai aceste sanctiuni ca pe niste nedreptati. Cum percepi acest lucru care ni se intampla acum?
Rares Bogdan: Eu nu m-am schimbat. Sunt acelasi om. Eu vad ceea ce faceti voi in fiecare zi. Nu ma pot debarasa de Realitatea TV, este marea mea dragoste, iar faptul ca in momentul asta sunteti lideri de audienta, va bateti doar cu ProTV si practic inghititi restul televiziunilor cu audienta, ati depasit pana si monentul 10 august, moment in urma caruia eu am facut si cea cmai mare audienta din istoria Realitatea TV si in acelasi timp am primit si cea mai mare amenda. Acum am inteles ca dupa dupa nu mai putin de 6 ani de la acel moment din 2018 voi ati primit o sanctiune similara cu cea primita de mine atunci cand eram la pupitrul la care esti tu acum, Anca si restul colegilor. Si atunci mi s-a parut un abuz infinit, si acum la fel. Trebuie spus ceva: Nimeni niciodata nu castiga un razboi cu presa, presa trebuie sa isi faca datoria si sa spuna lucrurilor pe nume, chiar daca deranjeaza linia oficiala a partidului, a tarii, a guvernului, a presedintelui si a serviciilor de informatii. Si mai stiu ceva: Ca voi, cei de la Realitatea TV ati fost si ramaneti oameni de buna credinta, ati fost si ramaneti patrioti, sunteti iubitori de Romania cu adevarat, stiu libertatea pe care mi-a dat-o Maricel Pacuraru. Va spun sincer, mi-a dat o lacrima cand am vazut decizia instantei Tribunalului Bucuresti, pentru ca am fost in acea perioada in care Maricel Pacuraru a trecut prin calvar si stiu cat de greu ne-a fost, atat noua, la Realitatea TV cat si familiei lui, cat si telespectatorilor nostri, si acum mi se pare ireal sa ne intoarcem in timp.
Cred ca inca Anca nu m-a intrecut la numarul de amenzi. Cred ca raman inca campionul amenzilor date de CNA impotriva Realitatii TV si a unui realizator TV, eu, Oreste Teodorescu, Ana Stanciulescu, Cristia Diaconescu si ceilalti, si bineinteles, cei peste 500 de colegi din echipa tehnica a Realitatii TV si a celorlalte vedete Realitatea TV, dar acum mi se pare o chestiune grava, fiindca singura sansa a noastra este sa spunem adevarul.
In Statele Unite, un model de democratie, Fox News si CNN spun lucruri divergente, spun lucruri diametral opuse. Niciodata Congresul American sau forul Suprem de Aparare al Audiovizualului din SUA nu s-a gandit macar sa opreasca din cauza faptului ca erau impotriva democratilor, emisia de la Fox News sau de la CNN.
Ionela Arcanu: Cel mai aprig membru al CNA este Valentin Jucan. El este propus in CNA din partea PNL, partid din care faci parte. Cum vezi demersul lui Jucan impotriva postului nostru, si apoi te rog sa ne spui si cum vezi afirmatia lui la adresa Ancai Alexandrescu
Rares Bogdan: In primul rand il invit pe Valentin sa ramana echidistant, sa nu intre intr-o lupta pe care o va pierde cu siguranta, il cunosc pe tatal lui , nu cred ca acest razboi ii face cinste si nu cred ca ii va aduce vreo recunoastere
Nicoleta Cone: Ai fost coleg cu noi, stiu ca la acel moment in care ne era foarte greu sa acceptam acele amenzi, erau nedreptati la fel de mari. Intrebarea mea este: In momentul in care avem acest membru al CNA, domnul Jucan, trimis de catre PNL, de ce nu se intampla nimic. Pentru ca la acel moment si tu ai facut aceleasi acuzatii, la un moment dat eram impreuna in sedinta cand le-ai reprosat ca sunt trimisi de partide si fac politica lor. Pare ca, indiferent cum se schimba membri acestui consiliu si indiferent cum se schimba guvernarea, exista jurnalisti care se simt nedreptatiti. Este o coincidenta sau nu?
Rares Bogdan: Din 1990, din momentul reinfiintarii PNL intr-o democratie functionala, PNL a militat pentru dreptul la opinie, pentru libertatea de opinie si pentru liberatatea presei. Eu in Parlamentul European sunt membru al Comisiei de Drepturi si Libertati. Sunt unul dintre cei care apara libertatea presei, care am venit cu cele mai multe rezolutii exact pe dreptul jurnalistilor de a spune adevarul, si eu il invit pe Valentin Jucan sa nu intre intr-un razboi nici cu Realitatea, nici cu reprezentantii presei, si sa isi faca treaba pentru care a fost trimis acolo, pentru ca nu va ajuta in niciun caz PNL daca intra intr-un razboi deschis cu un post de televiziune, cu un trust de forta Realitatii TV si nici cu jurnalisti de talia Ancai Alexandrescu, Ionelei Arcanu, a Nicoletei Cone, Laurentiu Botin si a celorlalti colegi. Va pot spune o chestiune. In niciun caz conducerea PNL nu il pune pe Valentin Jucan sa faca ceea ce face. Va asigur ca nici Nicolae Ciuca, nici Ilie Bolojan nu ii dispune lui Valenitn Jucan ce sa faca, cum sa faca si cum sa actioneze. Este liberul sau arbitru, este dorinta sa, si eu ca om care sunt din Cluj, care il cunosc pe Valentin, il rog din suflet sa incerce sa nu puna atat de multa pasiune in razboiul acesta pe care l-a pornit pentru ca nu-l va ajuta si nu va ajuta nici PNL. In momentul asta Realitatea TV are milioane de telespectatori in fiecare seara. Are o audienta care a depasit toate inchipuirile si toate proiectiile oricui. In monentul in care un reprezentant al PNL duce un razboi deschis cu un post de televiziune de forta Realitatii TV creaza probleme PNL, si asta nu pot sa accept.