MENIU

Vladimir Putin a lansat acuze grave la adresa Uniunii Europene, după ce criza din Grecia s-a adâncit

"Poate că grecii sunt vinovați pentru toate, dar dacă ei au greșit, unde a fost Uniunea Europeană?", s-a întrebat vineri președintele rus Vladimir Putin, acuzând astfel blocul comunitar că nu a intervenit la timp pentru a preveni actuala criză din Grecia, transmite agenția EFE.

"De ce nu au corectat măsurile economice luate de precedentele guverne ale Greciei? De ce au dat mai multe credite și au permis menținerea unei fiscalități reduse în unele sectoare ale economiei?", a continuat liderul de la Kremlin, în timpul unei conferințe de presă desfășurate în orașul Ufa, unde are loc summitul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud).

Dar el s-a arătat totuși încrezător că această criză va fi soluționată curând. Cât despre implicațiile ei față de Rusia, Putin a spus că țara sa nu va fi afectată direct, deși unele efecte negative pot exista, având în vedere volumul ridicat al schimburilor comerciale dintre Rusia și Europa.

Pe de altă parte, liderul de la Kremlin a reafirmat că nu a primit din partea Greciei vreo solicitare de ajutor financiar. "Desigur că Rusia poate să-și sprijine partenerii, în pofida dificultăților prin care trece în prezent', dar 'Grecia este o țară a Uniunii Europene", a punctat președintele rus.

Sursa: Agerpres

Mai multe articole despre:
Rusia Grecia Vladimir Putin