MENIU

Viktor Orban sfidează UE: nu participă la discuţia despre statul de drept în Ungaria

Viktor Orban sfidează UE. Guvernul pe care-l conduce nu va participa la dezbaterea privind situaţia statului de drept în Ungaria, ce se va desfăşura pe 30 ianuarie în Parlamentul European, a anunţat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, informează agenţia MTI.

Viktor Orban a transmis că statul de drept este doar ''pretextul pentru a sancţiona Ungaria pentru că a fost prima ţară care şi-a exprimat clar refuzul de primi migranţi'', a anunţat Gergely Gulyas, la scurt timp după ce Comisia Europeană a trecut la a doua fază a procedurii de infringement iniţiată împotriva Ungariei pentru legea de combatere a migraţiei ilegale, căreia guvernul lui Orban îi spune legea ''stop Soros'', relatează Agerpres.

Comisia Europeană a notificat în iulie anul trecut guvernul de la Budapesta că respectiva lege contravine legislaţiei UE, inclusiv din cauza dispoziţiilor ce restrâng accesul migranţilor în zonele de tranzit de la graniţă sau califică drept infracţiuni acţiunile de ajutorare a migranţilor.

Guvernul lui Viktor Orban nu a dat curs solicitărilor, aşa că prin urmare Comisia Europeană îi va trimite o ''opinie motivată'', al doilea pas al procedurii de infringement. Dacă Budapesta nu se conformează într-un termen de două luni, atunci Bruxelles-ul ar putea trimite dosarul Curţii de Justiţie a UE.

Seful de cabinet al premierului Orban a mai estimat că Parlamentul European şi-a depăşit atribuţiile şi a cerut instituţiilor europene să acţioneze ''în limitele tratatelor''. El s-a referit aici şi la planurile de a se condiţiona accesarea fondurilor europene de o evaluare privind situaţia statului de drept, calificând aceste intenţii drept ''şantaj''.

sursa foto: Financial Times

Mai multe articole despre:
Viktor Orban