Un convoi umanitar german se îndreaptă spre estul Ucrainei
Un convoi german de aproximativ 100 de camioane cu ajutor umanitar se îndreaptă în prezent spre estul Ucrainei, a anunţat sâmbătă Ministerul german al Cooperării şi Dezvoltării, citat de AFP.
Potrivit ministerului german, convoiul "transportă diverse echipamente" şi urmează să ajungă în estul Ucrainei "la mijlocul lui octombrie", scrie Mediafax.ro.
De asemenea, ministrul Dezvoltării, Gerd Müller, urmează să se deplaseze pe 14 octombrie în oraşul Harkov, aflat sub controlul autorităţilor de la Kiev.
Cele peste 100 de camioane transportă materiale de construcţii, haine de iarnă, paturi, instalaţii de încălzire şi truse de igienă, potrivit sursei citate.
Valoarea acestor materiale a fost estimată la 10 milioane de euro, a adăugat ministerul german.
"Am trimis aceste ajutoare în semn de solidaritate. Locuitorii din Ucraina pot conta pe susţinerea noastră", a declarat ministerul, potrivit unui comunicat.