MENIU

Un convoi umanitar din Siria, ținta bombardamentelor aeriene. ONU suspendă toate ajutoarele

Cel puţin 12 persoane au murit în Siria după ce mai multe camioane care transportau ajutoare umanitare au fost vizate de raiduri aeriene în provincia Alep, la câteva ore după ce a expirat armistiţiul din această ţară, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de Le Figaro, potrivit Mediafax.

UPDATE: ONU a anunțat că a suspendat toate ajutoarele către zonele devastate de război din Siria.

Convoiul bombardat luni primise toate permisele necesare și toate părțile implicate, inclusiv Rusia și SUA, fuseseră notificate, au precizat oficialii ONU.

Suspendarea convoaielor umanitare reprezintă o veste dramatică pentru sutele de mii de civili prinși în luptele dintre regimul sirian și rebeli, mulți dintre ei în orașul Alep.

Bombardamentul, efectuat de avioane rusești sau siriene

"Aproximativ 20 de camioane care erau staţionate în faţa sediului Crucii Roşii siriene din Orum al-Koubra au fost vizate de raiduri aeriene", a anunţat OSDO, adăugând că 12 persoane au murit în aceste atacuri.

David Swanson, un purtător de cuvânt al biroului ONU pentru coordonarea acţiunilor umanitare, a spus anterior că acel convoi traversa localitatea Orum al-Koubra transportând "făină de grâu şi provizii medicale" pentru 78.000 de oameni din zonă.

OSDO a anunțat că bombardamentul a fost efectuat de avioane siriene sau rusești.

SUA și-au exprimat "revolta" după atac și au precizat că vor reanaliza perspectivele cooperării cu Rusia, cel mai puternic aliat a regimului de la Damasc.

Armata siriană a anunţat luni reluarea ostilităţilor după sfârşitul perioadei de armistiţiu intrat în vigoare în urmă cu o săptămână.

"Grupurile teroriste nu au respectat niciunul dintre angajatemntele asumate prin acordul ruso-american", a transmis armata siriană, fără a preciza dacă va mai suspenda ulterior ostilităţile.

Statele Unite şi Rusia au anunţat în cursul nopţii de 9 spre 10 septembrie un acord în privinţa Siriei, ce prevedea o încetarea a focului începând de lunea trecută.

"La nivel practic, armistiţiul a eşuat şi s-a încheiat", a comentat un responsabil rebel, Zakaria Malahifji, şeful biroului politic al grupului Fastaqim din Alep. El a adăugat că trebuie văzut dacă se poate face ceva pentru a-l salva "la nivel teoretic".

Aceasta a lăsat de asemenea să se înţeleagă că grupările rebele se pregătesc pentru noi intervenţii militare. "Îmi imaginez că în viitorul apropiat grupările vor trece la acţiune", a spus el.

Acordul de încetare a focului decretat de armata siriană expirase duminică seară. Rusia a anunţat luni 50 de încălcări ale acordului de încetare a focului constatate în ultimele 24 de ore în provinciile Alep, Damasc, Hama, Latakia, Homs şi Daraa.

Mai multe articole despre:
Siria convoi umanitar