MENIU

Turnul Eiffel a fost lovit de un fulger. Imaginea a făcut înconjurul lumii

Turnul Eiffel a scânteiat în mod neobișnuit, dar nu din cauza miilor de leduri cu care este împodobit. Monumentul poreclit ''Dama de Fier'' a fost lovit de fulger în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Fotograful Bertrand Kulik, care se descrie ca fiind "un vânător de fulgere", a profitat de alerta portocalie de furtuni emisă de serviciul de meteorologie din Franța pentru aproximativ treizeci de departamente franceze, inclusiv Ile de France și Paris, în acea noapte. El a făcut fotografia duminică la ora locală 02.07, chiar înainte de a o posta pe pagina sa Flickr. De atunci a făcut înconjurul internetului.

Dar nu trebuie să existe nicio teamă în ceea ce privește monumentul parizian, scrie ziarul. Deși un astfel de eveniment este excepțional, nu este și rar. Fulgerele au lovit, de fapt, de nenumărate ori Turnul Eiffel. Dar, de fiecare dată, paratrăznetele amplasate peste tot în partea din vârf captează sarcina electrica, ceea ce face ca obiectele și persoanele aflate în interiorul clădirii să fie pe deplin protejate.

La data de 21 mai au fost înregistrate 5.762 de fulgere în Franța, conform Keraunos, Observatorul francez de tornade și furtuni severe.

Foto: Bertrand Kulik

Mai multe articole despre:
null