MENIU

Turcia, ultimatum pentru SUA: Să retragă militarii imediat!

Ministrul turc de externe, Mevlüt Cavusoglu, a chemat sâmbătă Statele Unite ale Americii să-şi retragă 'imediat' militarii desfăşuraţi la Minbej, oraş din nordul Siriei controlat de miliţia kurdă YPG, împotriva căreia armata turcă a lansat o ofensivă, transmite AFP.

'Trebuie ca (SUA) să se retragă imediat din Minbej', a declarat Mevlüt Cavusoglu în faţa presei, după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ameninţat vineri că va extinde la acest oraş, iar apoi şi mai spre est, până la graniţa cu Irak, ofensiva pe care Ankara o întreprinde în nord-vestul Siriei împotriva miliţiei kurde YPG.

Câteva sute de militari americani sunt desfăşuraţi la Minbej, oraş controlat de YPG, miliţie considerată 'teroristă' de Ankara, dar aliată a Washingtonului în lupta împotriva grupării jihadiste Stat Islamic.

Potrivit ministrului Cavusoglu, 'trebuie ca Statele Unite să rupă total cu YPG, să recupereze armele' pe care le-au furnizat acestei miliţii pentru a lupta contra jihadiştilor şi despre care Ankara afirmă că sunt utilizate acum împotriva forţelor turce.

Conform preşedinţiei turce, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, H.R. McMaster i-a reiterat purtătorului de cuvânt al lui Erdogan, Ibrahim Kalin, într-o convorbire telefonică purtată vineri seară, că Washingtonul nu va mai furniza arme YPG. 'Dincolo de vorbe, vrem să vedem acum acţiuni concrete', a comentat Cavusoglu.

Mai multe articole despre:
SUA Siria Turcia ultimatum