MENIU

Trump intenţionează să îl păstreze în funcţie pe directorul FBI, James Comey - surse

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, intenționează să îl mențină în funcție pe James Comey, directorul Biroului Federal pentru Investigații (FBI), afirmă surse citate de site-ul agenției Reuters.

James Comey, membru al Partidului Republican, și-a atras critici dure din partea democraților după ce, cu doar 11 zile înaintea scrutinului prezidențial, a anunțat o nouă investigație în cazul utilizării de către Hillary Clinton a unui server de mail privat în timp ce era secretar de Stat, scrie Mediafax.

După alegeri, Hillary Clinton a atribuit înfrângerea sa electorală în fața lui Donald Trump deciziei lui James Comey de reluare a investigației.

Duminică, James Comey a fost felicitat pentru activitate de Donald Trump, în cursul unei întrevederi în Biroul Oval.

Conform unor surse din cadrul administrației prezidențiale, Donald Trump îl va menține în funcție pe James Comey.

Mai multe articole despre:
Donald Trump James Comey directorul FBI