Tragedie într-un tunel montan: Cel puțin 12 MORȚI și peste 30 de oameni au ars după ce un camion a luat foc - Imaginile grozei
Douăsprezece persoane au murit şi alte peste 30 au fost rănite într-un accident al unui camion cu benzină într-un tunel din estul Afganistanului. Autoritățile talibane au anunțat că bilanțul victimelor este în creștere.
Cel puţin 12 persoane au murit şi alte 37 au fost rănite în accident după ce o autocisternă s-a răsturnat și a luat foc într-un tunel alpin - Salang, Afganistan, a declarat pentru AFP Hamidullah Misbah, purtător de cuvânt al Ministerului Lucrărilor Publice, adăugând că bilanţul ar urma să crească, relatează agerpres.ro.
Potrivit unui înalt responsabil care răspunde de probleme de sănătate la Parwan, Abdullah Afghan Mal, "numeroase femei şi copii grav arşi" se află printre decedaţi.
Sâmbătă noapte, "o cisternă cu benzină s-a răsturnat şi a luat foc în tunelul Salang, ceea ce a dus apoi la răspândirea focului la alte autovehicule", a precizat Misbah.
Treizeci şi şapte de persoane au fost rănite în accidentul din tunelul Salang, situat la aproximativ 90 km nord de Kabul, potrivit lui Qari Yusuf Ahmadi, purtător de cuvânt adjunct al administraţiei talibane.
Trecătoarea Salang, situată în provincia Parwan, la nord de Kabul, este în prezent închisă circulaţiei şi echipe de salvatori au fost desfăşurate la faţa locului.
Situat la 3.650 de metri altitudine, tunelul Salang, lung de 2,6 km, a fost construit în anii 50 în era sovietică şi traversează lanţul muntos Hindu-Kush.
Numeroase accidente, căderile puternice de zăpadă şi avalanşele din timpul iernii obligă autorităţile să închidă cu regularitate tunelul timp de mai multe zile.
În 2010, peste 150 de persoane au fost ucise în avalanşe în trecătoarea Salang.