MENIU

SURSE: Lasconi și Bolojan, prima întâlnire după scrutinul de duminică. Se fac SCENARII pentru viitoarea guvernare: care este cea mai "neagră" ipoteză

Elena Lasconi /Foto: Facebook

Se fac deja scenarii pentru viitoarea guvernare! Potrivit unor surse, Ilie Bolojan s-ar fi întâlnit la o cafea cu Elena Lasconi chiar în această dimineață. Între timp, liderul liberal a ajuns la sediul de partid. Întâlnirea vine în contextul în care noul lider al PNL a anunțat că liberalii o vor susține necondiționat pe șefa USR.

În momentul de față, există mai multe scenarii pe masă pentru că știm că viitoare guvernare depinde de rezultatul alegerilor parlamentare de la finalul acestei săptămâni. 

În funcție de asta vom afla ce majorități se pot face în Parlament pentru o viitoare guvernare. 

Viitorul guvern depinde și de rezultatul turului al doilea al alegerilor prezidențiale pentru că președintele este cel care numește viitorul premier. 

Până acum, partidele suvernaiste sunt cele care și-au anunțat susținerea deschisă pentru Călin Georgescu. Vorbim aici de partidul AUR, dar și de partidul POT, în timp ce partidul condus de Diana Șoșoacă a anunțat că l-ar putea susține doar dacă fosta senatoare va fi numită premier. 

De partea cealaltă, partidele de dreapta, precum USR, PNL, PMP și Forța Dreptei și-au anunțat susținerea pentru Elena Lasconi. ȘLidera USR spunea în trecut că ilie Bolojan este cel pe care l-ar numi premier într-un viitor guvern. 

PSD este singurul partid care până în momentul de față nu și-a anunțat susținerea pentru niciunul dintre candidați. 

Dacă ne uităm la aceste lucruri, există momentan 3 scenarii principale pe masa liderilor. Cel mai negru scenariu pentru partidele de dreapta este acela în care partidele suveraniste ar reuși să obțină o majoritate în Parlament și ar putea să formeze un guvern de extremă-dreaptă. Mai exisă, de asemenea, scenariul lansat de liberali, care presupune un guvern PSD-AUR.