Criză în industria auto. Una dintre cele mai vechi și mai mari companii din industria auto dă afară peste 5.000 de oameni
Criza din industria auto europeană se adâncește și mai mult. După Volkswagen și Audi, care închid fabrici în Europa, a venit rândul concernului german Bosch să concedieze aproape 5.500 de angajați
Bosch, cel mai mare furnizor auto din lume, a anunțat că intenționează să facă noi reduceri de personal la nivel mondial.
Compania a luat această decizie ca urmare a dificultăților de pe piața automobilelor noi.
Bosch concediază peste 5.500 de angajați
Bosch a anunțat că urmează să concedieze încă 5.550 de angajați la nivel mondial.
Disponibilizările se vor face în principal în Germania, din cauza dificultăților de pe piața automobilelor noi, transmite agenția AFP.
„Producția mondială de vehicule va stagna în acest an la aproximativ 93 de milioane de unități sau chiar va scădea ușor față de anul precedent”, a explicat grupul german într-un comunicat de presă.
Decizia vine în condițiile în care industria auto suferă din cauza scăderii cererii, a întârzierilor în tranziția către vehiculele electrice și a concurenței sporite din partea producătorilor chinezi.
Audi și VW pregătesc concedieri masive
Audi și VW pregătesc reduceri masive de personal, din cauza cererilor reduse de autovehicule.
După anunțul privind închiderea fabricii din Bruxelles, care va însemna o concediere colectivă pentru 3.000 de oameni, Audi urmează să facă restructurări și în Germania. Într-o primă etapă, 2.000 de persoane din departamentele de dezvoltare ar urma să fie disponibilizate. Ulterior, alți 2.500 de angajați din diferite departamente ar urma să fie concediați.
În cazul VW, pentru prima oară în istoria sa, compania ar putea închide mai multe uzine auto din Germania. Reprezentanții angajaților Volkswagen, au declarat că zeci de mii de angajați ar urma să-și piardă locul de muncă.
Echipa managerială VW este presată să diminueze costurile pentru a compensa cererea în scădere din China şi Europa. Aceste măsuri ar putea duce la închiderea a trei uzine din Germania.