Tragedie: cel puțin 25 de oameni au murit într-un naufragiu în Marea Mediterană
Cel puţin 25 de imigranţi au murit după ce barca în care se aflau s-a scufundat, sâmbătă, în apropierea Libiei, iar supravieţuitorii au fost transportaţi în portul din Tripoli, a anunţat Paza de Coastă libiană, informează site-ul agenţiei de presă Reuters, citată de Mediafax.
Libia este principalul punct de plecare către Europa pentru imigranţii din Africa. De cele mai multe ori, imigranţii folosesc bărci gonfalbile care se scufundă foarte repede.
Până în prezent, majoritatea imigranţilor salvaţi din apele Mediteranei au fost transportanţi în Italia. Peste 115.000 de imigranţi au ajuns în această ţară de la începutul acestui ani, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.
Numărul imigranţilor ajunşi în Italia a scăzut în ultimele trei luni, din moment ce Paza de Coastă libiană, aflată sub presiune din partea Italiei şi a altor state europene, a devenit extrem de activă, patrulând şi interceptând imigranţi înainte ca aceştia să ajungă pe vasele internaţionale de salvare.
Un raport publicat vineri de către Organizaţia Internaţională pentru Migraţie relevă faptul că, din 2000 şi până în prezent, peste 33.000 de imigranţi au murit în Marea Mediterană în încercarea de a ajunge în Europa