MENIU

Țara preferată de români impune noi restricții de circulație pe timpul nopții în mai multe orașe mari

Noi restricții din cauza Covid-19 în Spania. Foto arhivă

Justiţia spaniolă a dat undă verde reimpunerii unei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii - începând din acest weekend, timp de cel puţin o săptămână - în mai multe oraşe mari din Catalonia, inclusiv la Barcelona,

Tribunalul Superior al Justiţiei din Catalonia a anunţat că a aprobat implementarea unei interdicţii de circulaţie ”între orele (locale) 1.00 (2.00, ora României) şi 6.00 (7.00, ora României), până la 23 iulie, în oraşele cu peste 5.000 de locuitori, în care incidenţa este mai mare de 400 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile”.

Oraşele şi satele înconjurate parţial sau în totalitate de municipalităţi care îndeplinesc aceste criterii sunt, de asemenea, afectate de această interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, precizează tribunalul în hotărâre.

Câteva zeci de municipalităţi sunt vizate, astfel, de această măsură, potrivit unei liste publicate în această hotărâre.

Situaţia a scăpat de sub control în Catalonia, de mai multe zile, iar nivelul ratei incidenţei în ultimele 14 zile a crescut la 1.107 cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit ultimelor date oficiale, publicate joi.