Situație explozivă în Polonia. Oamenii au ieșit în stradă
Proteste în Polonia împotriva valului de migranți din Ucraina care a lovit țara, dar și împotriva exploziei prețurilor care afectează peste jumătate din țară.
Situația a început să îi deranjeze pe cetățenii din Polonia, care se confruntă, la fel ca toată Europa, cu o creștere explozivă a prețurilor și acuză faptul că autoritățile au mai multă grijă de refugiații ucraineni decât de polonezi.
Oamenii scandează pe străzi ”Polonia nu este Ucraina”, dar și împotriva Uniunii Europene sau SUA. Polonezii sunt foarte nemulțumiți de modul în care Uniunea Europeană și SUA aleg să trateze Polonia și consideră că țara lor suportă singură costurile războiului, în timp ce UE și SUA doar folosesc Polonia, fără a contribui financiar.
În tot acest timp, Uniunea Europeană amenință Polonia cu tăierea fondurilor din PNRR.
Comisia Europeană (CE) consideră că ultimele modificări aduse sistemului judiciar polonez sunt insuficiente pentru a permite acordarea fondurilor UE menite să stimuleze economia şi să sprijine redresarea în urma pandemiei de COVID-19, transmit dpa și Agerpres.
Noua lege privind sistemul disciplinar pentru judecători se află încă în analiză, a declarat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. "Dar pot spune deja că această nouă lege nu asigură că judecătorii pot pune la îndoială statutul altui judecător fără a risca proceduri disciplinare", a adăugat ea. Acest lucru a trebuit să fie clarificat înainte ca prima tranşă să poată fi eliberată, a confirmat von der Leyen.
De luni de zile, CE blochează eliberarea a miliarde de euro pentru Polonia ca urmare a deficienţelor din sistemul judiciar polonez.