MENIU

Scandal financiar la Vatican! Fostul director al băncii Sfântului Scaun, condamnat pentru DELAPIDARE

Fostul director al băncii Sfântului Scaun, condamnat pentru delapidare

Scandalul financiar de la Vatican, în care a fost implicat fostul director al băncii Sfântului Scaun, se apropie de final. Angelo Caloia a fost condamnat, joi, la opt ani și 11 luni de închisoare pentru delapidare. Este cel mai înalt oficial al Vaticanului condamnat vreodată pentru infracțiuni financiare. Procesul a început în 2018. 

În același dosar au mai fost condamnați doi avocați italieni, consultanți ai băncii, la opt ani și 11 luni, respectiv cinci ani și două luni de închisoare. Este vorba despre Gabriele Liuzzo (97 de ani) și fiul său, Lamberto (55 de ani). 

Cei trei sunt acuzați că au pus la cale o schemă prin care au deturnat fonduri, în timp ce gestionau imobilele deținute de bancă. Acuzațiile vizează perioada 2001-2008. Potrivit procurorilor, directorul băncii și cei doi avocați au sustras zeci de milioane de euro prin declararea unui preț de vânzare mult mai mic decât suma reală.

Angelo Caloia, în vârstă de 81 de ani, a condus banca Sfântului Scaun, cunoscută oficial sub denumirea de Institutul pentru Lucrări Religioase (IOR), între anii 1999 și 2009.

Niciunul din cei trei inculpați nu și-a recunoscut faptele, precizează hotnews.