MENIU

Rușii și ucrainenii vor să continue războiul - Zelenski vrea să recucerească Donbasul și Crimeea

Rușii și ucrainenii vor să continue războiul

Tot mai multe părți cer negocieri în războiul din Ucraina, însă niciuna nu vrea să facă primul pas. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că nu va fi pace, până când țara sa nu va primi înapoi Crimeea și Donbas. Pe de altă parte, rușii au anunțat că războiul din Ucraina va continua, indiferent de condițiile meteo. 

Volodimir Zelenski a avertizat că o încetare a focului nu va fi suficientă. Liderul de la Kiev și-a mai redus, însă, condițiile pentru negociere. El nu mai cere plecarea lui Vladimir Putin de la putere, susține presa ucraineană.

„Când amenințarea este complexă și răspunsul trebuie să fie complex. Nimic nu se va rezolva printr-o simplă încetare a focului.  Când vom restaura integritatea teritorială și vom garanta pacea, Ucraina va fi o sursă puternică a dezvoltării globale”, a declarat președintele Ucrainei - Volodimir Zelenski.

Pe de altă parte, rușii nu cedează nici măcar în fața vremii. Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a declarat că războiul va continua.

„Operațiunea militară specială continuă, iar continuarea ei nu depinde de condițiile climatice și meteorologice", a spus acesta.

Tot Peskov a mai declarat că Putin nu vrea negocieri publice cu Zelenski. Liderul de la Kiev ceruse inițial discuții publice cu omologul său din Moscova. 

Mai multe articole despre:
razboi ucraina rusia pace