MENIU

Rusia va face un zbor de observaţie în spaţiul aerian al României

Un avion Antonov-30B

Rusia va face două zboruri de observaţie în spaţiul aerian al României şi Ungariei, în perioada 25-31 mai, a anunţat Serghei Rîjkov, directorul Centrului naţional rus pentru reducerea ameninţării nucleare, citat de Itar-Tass.

"Zborurile vor fi efectuate între 25-31 mai cu plecare de pe aeroporturile din Bucureşi, România, şi Kecskemet, Ungaria", a declarat Serghei Rîjkov, precizând că vor fi folosite avioane Antonov-30B.

Partea rusă a stabilit rutele de zbor cu România şi Ungaria, ai căror experţi vor verifica echipamentele de monitorizare folosite de Rusia şi se vor asigura că prevederile Tratatului Cer Deschis sunt respectate, a mai spus Rîjkov.

În perioada 5-8 mai, o misiune comună Norvegia-SUA a efectuat zboruri de observaţie în spaţiul aerian al Rusiei, cu un avion de observaţie de tip An-30 din România, în cadrul Tratatului Cer Deschis, potrivit unui oficial rus de rang înalt, relatează agenţia Itar-Tass.

"În cursul zborului pe o rută coordonată, specialişti ruşi de la bordul avionului românesc de observaţie (de tip) An-30 vor controla observarea strictă a parametrilor coordonaţi şi utilizarea echipamentului de monitorizare prevăzut de Tratatul Cer Deschis", a declarat pentru Itar-Tass Serghei Rîjkov, şeful Centrului naţional rus pentru reducerea ameninţării nucleare.

Potrivit lui Rîjkov, avionul de tip Antonov-30 nu este conceput să fie înarmat cu vreun tip de armament. Echipamentul de observaţie montat la bord respectă certificarea internaţională necesară, la care participă şi specialişti ruşi.
Tratatul Cer Deschis a fost semnat în 1992 de 34 de state. Zborurile de observaţie sunt efectuate în spaţiile aeriene ale Rusiei, Statelor Unite şi unor state europene.

Principalele obiective ale Tratatului sunt dezvoltarea transparenţei, acordarea de asistenţă în supervizarea îndeplinirii acordurilor privind controlul armelor, extinderea posibilităţilor de evitare a crizelor şi soluţionarea situaţiilor de criză în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi altor organizaţii internaţionale.