MENIU

Rusia a pierdut Ucraina de tot - Fost ambasador, anunțul care pulverizează armata lui Putin

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Un fost ambasador chinez la Kiev a criticat ferm invazia Rusiei în Ucraina, într-o declaraţie neobişnuită, în condiţiile în care Beijingul s-a ferit să condamne invazia declanşată de Vladimir Putin. Presa chineză a relatat despre discursul său, dar a eliminat imediat informaţia.

Gao Yusheng, care s-a retras acum mai bine de 10 ani, după o carieră diplomatică în Rusia şi Asia Centrală, a declarat la un seminar online al Academiei Chineze de Ştiinţe Sociale că războiul Rusiei este un eşec, scrie adevarul.ro. Gao a spus că, sub conducerea lui Putin, Moscova nu a acceptat niciodată cu adevărat suveranitatea şi independenţa fostelor state sovietice, iar frecventele sale „încălcări” ale teritoriilor lor sunt „cea mai mare ameninţare la adresa păcii, securităţii şi stabilităţii în Eurasia”. 

„Direcţia centrală şi primordială a politicii externe a regimului Putin este de a considera fosta Uniune Sovietică o sferă exclusivă de influenţă şi de a restaura imperiul prin mecanisme de integrare în diverse sfere dominate de Rusia”, a spus fostul ambasador. 

El a adăugat că, după ce se va încheia războiul din Ucraina, va apărea probabil o nouă ordine mondială, în care Kievul va ieşi din „sfera de influenţă” a Moscovei şi se va apropia şi mai mult de Europa. În schimb, Rusia va fi mai slăbită în plan politic, economic, militar şi militar şi izolată drastic.

Mai multe articole despre:
razboi ucraina vladimir putin Gao Yusheng