Republica Moldova a rămas, din nou, în beznă. Alimentarea cu energie a sute de localități, grav afectată de bombardamentele din Ucraina
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, Andrei Spînu, anunță că Republica Moldova se confruntă cu întreruperea energiei electrice în numeroase zone ale țării.
"Dragi cetățeni, azi avem repetarea situație din 15 Noiembrie. Urmare a bombardamentului Rusiei împotriva sistemului energetic ucrainean din ultima oră, avem întreruperi masive de energie electrică în toată țara. Moldelectrica lucrează pentru restabilirea conectării la energia electrică. Voi reveni cu informații suplimentare în cel mai scurt timp", a scris ministrul Spînu, pe pagina sa de Telegram.
În ultimele ore, Rusia a bombardat masiv obiective energetice din Ucraina.