MENIU

Reacții ale liderilor lumii la moartea ultimului președinte sovietic. Ce a declarat Vladimir Putin

Mihail Gorbaciov, ultimul președinte sovietic. Foto/Profimedia

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a transmis „cele mai profunde condoleanţe”, iar preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen a scris că acesta a deschis calea pentru o Europă liberă, fiind o moştenire pe care nu o vom uita.

Liderii politici au transmis reacţii la moartea lui Mihail Gorbaciov, ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice înainte de dizolvarea acesteia, potrivit Reuters. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a transmis "cele mai profunde condoleanţe", iar preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen a scris că acesta a deschis calea pentru o Europă liberă, fiind o moştenire pe care nu o vom uita. Premierul Marii Britanii, Boris Johnson a arătat că "întotdeauna a admirat curajul şi integritatea de care a dat dovadă pentru a duce Războiul Rece la o concluzie paşnică”.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin şi-a exprimat "cele mai profunde condoleanţe", a declarat purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, pentru agenţia de presă Interfax. "Mâine va trimite o telegramă de condoleanţe familiei şi prietenilor săi", a transmis liderul de la Kremlin. 
 
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres: "Am fost profund întristat să aflu despre decesul lui Mihail Gorbaciov, un om de stat unic în felul său, care a schimbat cursul istoriei. El a făcut mai mult decât orice altă persoană pentru a pune capăt în mod paşnic Războiului Rece. "Lumea a pierdut un lider global impunător, un multilateralist angajat şi un avocat neobosit al păcii."
 
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen: "Mihail Gorbaciov a fost un lider de încredere şi respectat. El a jucat un rol crucial pentru a pune capăt Războiului Rece şi pentru a doborî Cortina de Fier. A deschis calea pentru o Europă liberă ... Această moştenire este una pe care nu o vom uita."
 
Fostul secretar de stat al SUA, Condoleezza Rice: "Sunt întristată să aflu de moartea lui Mihail Gorbaciov. A fost un om care a încercat să ofere o viaţă mai bună pentru poporul său. Viaţa sa a avut consecinţe, deoarece, fără el şi fără curajul său, nu ar fi fost posibilă încheierea paşnică a Războiului Rece."
 
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson: "Întotdeauna am admirat curajul şi integritatea de care a dat dovadă pentru a duce Războiul Rece la o concluzie paşnică ... Într-o perioadă de agresiune a lui Putin în Ucraina, angajamentul său neobosit pentru deschiderea societăţii sovietice rămâne un exemplu pentru noi toţi."
Mai multe articole despre:
moarte mihai gorbaciov lideri politici reactii