Război în Ucraina - Ziua 217. Autorităţile pro-ruse revendică victoria şi în regiunea Doneţk la referendumul de anexare la Rusia - LIVE TEXT
Autorităţile separatiste pro-ruse din regiunea Doneţk au anunţat marţi seara victoria votului favorabil în cadrul unui referendum privind anexarea la Rusia, vot denunţat ca ilegitim de Kiev şi de ţările occidentale, transmite AFP.
UPDATE 15:30 - Fostul cancelar german Angela Merkel afirmă că amenințările lui Vladimir Putin privind folosirea armelor nucleare ar trebui luate în serios, relatează Meduza.
UPDATE 15:16 - Ambasada Statelor Unite ale Americii la Moscova a cerut cetăţenilor americani să părăsească „imediat" Rusia, potrivit unui comunicat publicat pe pagina de internet a misiunii diplomatice, transmite miercuri EFE, preluată de Agerpres.
UPDATE 14:29 - Liderii proruşi din Lugansk şi Herson îi cer lui Putin să oficializeze anexarea la Rusia.
utorităţile proruse din regiunile ucrainene Lugansk şi Herson au anunţat miercuri că i-au cerut oficial preşedintelui Vladimir Putin alipirea la Rusia, după un „referendum” privind anexarea condamnat pe scară largă de comunitatea internaţională, informează AFP şi Reuters.
„Dragă Vladimir Vladimirovici (...) vă solicit să examinaţi chestiunea aderării Republicii Populare Lugansk la Rusia în calitate de subiect al Federaţiei Ruse”, a declarat liderul separatist prorus din Lugansk (est), Leonid Pasecinik, într-un text postat pe aplicaţia Telegram.
„Suntem conştienţi de legătura istorică, culturală şi spirituală cu poporul multinaţional al Rusiei”, a adăugat el, care a evocat „visul” locuitorilor din regiunea sa de a se alătura Rusiei.
UPDATE 13:45 - Aproape 200.000 de ruși au fugit după decretarea mobilizării.
La o săptămână după anunțul mobilizării în Rusia, în fața perspectivei de a merge pe frontul din Ucraina, 194.000 de oameni au fugit din țară. Majoritatea s-au refugiat în Kazahstan, unde, potrivit Ministerului Afacerilor Interne al republicii, au intrat 98 de mii de ruși.
UPDATE 13:14 - Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat, miercuri, un nou apel către comunitatea internaționale, căreia i-a cerut să răspundă ferm amenințărilor Rusiei de a folosi arme nucleare, subliniind că, în caz contrar, vor exista mult mai multe astfel de amenințări.
UPDATE 12:14 - Referendum anexare Ucraina. Votul „DA” în proporție de 99%.
Rezultatele acestor scrutine, organizate de vineri şi până marţi, arată o victorie zdrobitoare, dinainte cunoscută, a taberei „DA”.
Cel mai bun exemplu este ”republica populară” de la Doneţk, unde, după numărarea tuturor buletinelor de vot, Comisia Electorală a anunţat că 99,23% dintre alegători s-au pronunţat în favoarea anexării regiunii ucrainene la Rusia.
UPDATE 12:00 - Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a îndemnat miercuri la o creştere semnificativă a ajutorului militar occidental, la o zi după aşa-zisele referendumuri pentru anexare la Rusia a patru regiuni ucrainene, scrutinuri denunţate de cea mai mare parte a comunităţii internaţionale, informează AFP.
UPDATE 11:48 - Statele Unite se tem că un atac nuclear lansat de Rusia ar putea fi depistat prea târziu. Afirmația vine în contextul îngrijorărilor că eșecurile înregistrate de trupele rusești în Ucraina l-ar putea face pe președintele Vladimir Putin să escaladeze dramatic războiul din țara vecină. Îngrijorările oficialilor americani nu sunt lipsite de temei având în vedere că președintele rus a ordonat ca forțele de descurajare nucleară ale Rusiei să fie puse în alertă maximă încă de pe 27 februarie, la 3 zile după ce a declanșat „operațiunea militară specială” și de "denazificare" a Ucrainei.
UPDATE 11:46 - Casa Albă: Rușii care fug de mobilizare pot solicita azil în Statele Unite.
Cetăţenii ruşi care se ascund de mobilizare pot solicita azil în Statele Unite. Acest lucru a fost declarat de secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
„Credem că, indiferent de naționalitatea lor, ei pot solicita azil în SUA și fiecare cerere va fi luată în considerare de la caz la caz”, a spus Jean-Pierre.
UPDATE 11:24 - Mircea Geoană: „Niciun simulacru nu ne va descuraja să susținem Ucraina în continuare”.
Ţările aliate vor continua să susţină Ucraina "atâta timp cât este nevoie" şi nu vor fi descurajate de "niciun simulacru de referendum", a declarat, miercuri, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
El a avut o intervenţie în deschiderea Forumului Economic România - SUA: "De la securitate la prosperitate".
"Vom continua să susţinem Ucraina atâta timp cât este nevoie, vom continua să susţinem Ucraina în lupta dreaptă şi eroică pentru libertate, independenţă şi dreptul inalienabil de a-şi alege propriul drum. Niciun simulacru de referendum, nicio maşinărie de propagandă, nicio prezenţă militară, nicio retorică iresponsabilă nu ne va descuraja lupta noastră", a arătat oficialul.
UPDATE 10:08 - Director CIA: Armata rusă are multe probleme, iar oamenii sunt doar una dintre ele.
William Burns, șeful CIA, spune că rușii nu au nici oameni bine pregătiți pentru război și nici dotările necesare. „Chiar dacă 300 de mii de oameni sunt mobilizați în Rusia , nu va funcționa să îi aruncăm pe toți în față ca carne de tun. În același timp, lipsa de personal este doar una dintre probleme. Există, de asemenea, o lipsă de pregătire și lipsa echipamentului necesar”, a declarat Burns într-un interviu pentru CBS.
UPDATE 09:32 - Germania, avertizată de CIA încă din vară cu posibile sabotaje la conducta Nord Stream.
Agenția Centrală de Informații din SUA a avertizat autoritățile germane cu privire la un posibil sabotaj asupra gazoductelor Nord Stream încă din vară, scrie Der Spiegel , citând surse din Berlin.
Guvernul german a remarcat că „nu luăm o poziție publică cu privire la probleme legate de orice date de informații sau activități de informații”, dar a adăugat că Berlinul este înclinat să creadă că acesta a fost un atac țintit asupra gazoductelor.
UPDATE 08:17 - Letonia introduce stare de urgență la granița cu Rusia din cauza mobilizării.
Guvernul leton a declarat stare de urgență în regiunile țării care se învecinează cu Rusia. Va începe să funcționeze din 28 septembrie și va dura cel puțin 3 luni. Un regim similar este introdus în porturi, aeroporturi, puncte de control și pe calea ferată.
„În legătură cu mobilizarea anunțată în Rusia, numărul cetățenilor ruși care doresc să-și părăsească țara a crescut semnificativ. Astfel, există riscul unei creșteri rapide a numărului de migranți ilegali la granița leto-rusă. Scopul măsurilor de urgență este pregătirea pentru aceasta”, a spus Cabinetul într-un comunicat.
Comisia electorală centrală a Republicii Populare Doneţk (DNR) a anunţat că 99,23% dintre alegători susţin anexarea la Rusia a acestei regiuni după numărarea a 100% din buletinele de vot, potrivit agenţiilor de presă ruse.
Astfel, toate cele patru regiuni ucrainene - Zaporojie, Herson, Lugansk şi Doneţk - care au organizat aceste referendumuri la şapte luni după începutul invaziei ruse în Ucraina, s-au declarat în favoarea anexării la Rusia.
"Toţi ne-am dorit (asta) de foarte mult timp", a asigurat liderul DNR, Denis Puşilin, citat de RIA Novosti."Ne reunim cu marea noastră patrie, cu marea Rusie", a adăugat el, salutând rezultatul "colosal" al referendumului.
UPDATE 06:30 - Noi imagini din satelit arată că marți au fost coloane de mașini de 16 kilometri la granița Rusiei cu Georgia, în contextul în care rușii cu vârstă de încorporare fug din țara natală pentru a scăpa de mobilizarea militară în războiul președintelui Vladimir Putin condus în Ucraina.
UPDATE 06:20 - Coloana de mașini se întindea pe aproximativ aceeași distanță pe care se întindea și luni, potrivit imaginilor Maxar Technologies. Potrivit Frontex, în ultima săptămână, aproape 66.000 de cetățeni ruși au intrat în UE, mai mult cu 30% față de săptămâna precedentă. Majoritatea au ajuns în Finlanda și Estonia.
UPDATE 06:10 - Sosirile rușilor în Georgia aproape că s-au dublat, ajungând la aproape 10.000 de persoane pe zi după anunț, a declarat Ministerul de Interne georgian.
UPDATE 06:00 - Ministerul de Interne din Kazahstan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală, vecină cu Rusia, a declarat că 98.000 de cetățeni ruși au sosit în țară începând cu 21 septembrie.
UPDATE 05:50 - Imagini video care circulă pe rețelele de socializare arată tineri ruși cu vârstă de încorporare care își rup picioarele unii altora pentru a scăpa de mobilizarea militară ordonată de Moscova.
UPDATE 05:40 - Anterior, tot pe rețelele de socializare a apărut o înregistrare video în care un rus care tocmai fusese încorporat povestește că persoanele nou recrutate în Regiment 1 Tancuri nu au primit niciun fel de pregătire sau antrenament. „Fără să facem exerciții de tragere, fără pregătire teoretică. Nimic”, se aude un alt nou recrut.