Putin cere garanții scrise pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Liderul de la Kremlin recunoaște că nu are încredere în nimeni
Președintele Vladimir Putin a cerut din nou garanții de securitate pentru Rusia, afirmând că acestea vor fi necesare pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează agențiile Reuters și Bloomberg. Putin a declarat în cadrul unui interviu publicat miercuri, 13 martie, de agenția RIA Novosti, cu doar două zile înainte de începerea alegerilor prezidențiale în Rusia, că Moscova este dispusă să pună capăt războiului prin „mijloace pașnice”, dar că Ucraina trebuie să țină cont de „realitățile de pe teren”.
Atât Putin, cât și purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, șeful diplomației ruse Serghei Lavrov și alți oficiali de la Moscova au folosit în mod repetat această formulare pentru a se referi la faptul că Ucraina trebuie să accepte pierderea teritoriilor sale pe care Rusia le revendică și pe care liderul de la Kremlin le-a proclamat anexate în septembrie 2022.
„În acest caz, suntem interesați în principal de securitatea Rusiei. Vom merge mai departe pornind de la asta”, a declarat el în interviul de miercuri cu privire la garanțiile de securitate revendicate de Moscova.
Întrebat dacă o „înțelegere corectă” cu Occidentul este posibilă, Putin a răspuns că Rusia vrea garanții în scris.
„Nu am încredere în nimeni, dar avem nevoie de garanții iar garanțiile trebuie să fie în scris, ele trebuie să fie de o asemenea natură încât să ne satisfacă”, a explicat el.
Deși Putin nu a intrat în detalii privind asigurările pe care le dorește, în decembrie 2021, înainte de declanșarea războiului din Ucraina, Rusia a publicat și transmis oficial cancelariilor occidentale o listă cu garanțiile de securitate pe care le vizează.
Moscova cerea atunci, printre altele, ca NATO să renunțe la orice activitate militară în Ucraina, Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală, dar și ca alianța să nu desfășoare trupe și arme suplimentare în afara țărilor care se aflau în ea în mai 1997 (înainte ca vreo țară din Europa de Est să intre în NATO), cu excepția unor cazuri excepționale și doar cu acordul Rusiei.
În cadrul interviului de miercuri Putin a vorbit din nou și despre arsenalul nuclear al Rusiei, afirmând că țara sa este pregătită pentru un război nuclear, dar că nu crede că „lucrurile se precipită spre așa ceva”.
Putin, decidentul suprem în ceea ce privește armele nucleare ale Rusiei, a reiterat că utilizarea lor este precizată în doctrina nucleară a Moscovei, cea care stabilește circumstanțele în care Rusia și-ar putea folosi armamentul nuclear.
„Armele există pentru a le folosi. Avem propriile noastre principii”, a spus Putin, care a avertizat de mai multe ori în ultimii doi ani că Occidentul riscă să provoace un război nuclear dacă trimite trupe să lupte în Ucraina.