PELERINUL LIBERTĂŢII. Cine a fost Papa Ioan Paul al II-lea
La 16 octombrie 1978, un cardinal polonez aproape necunoscut devenea cel de-al 264-lea papă din istoria Vaticanului. Karol Wojtyla avea 58 de ani şi era cel mai tânăr papă din secolul XX. În timpul pontificatului său, cardinalul Wojtyla, devenit Papa Ioan Paul al II-lea, a marcat profund numeroase schimbări politice pe scena mondială. Lui i se recunoaşte rolul activ în procesul de prăbuşire a comunismului în Europa de Est şi în sfârşitul regimului de apartheid din Africa de Sud.
Papa Ioan Paul al II-lea nu a uitat cât de greu i-a fost să-l descopere pe Dumnezeu în Polonia comunistă, de aceea, a purtat o adevărată luptă să restabilească dreapta credinţă acolo unde ateismul devenise doctrină de stat. La prima sa vizită în calitate de Papă în ţara natală, el le-a adresat un mesaj vibrant polonezilor: "Nu vă temeţi, nu sunteţi singuri!"
Sub Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea, Cetatea Vaticanului s-a implicat intr-o în rezolvarea unor situaţii extrem de dificile pe Glob: Afganistan, Irak,Congo, Somalia, Sudan, regiunea Kashmir sau Orientul Mijlociu. Chiar dacă nu a semnat tratate politice, opiniile sale au fost întotdeauna luate în seamă de marii lideri ai lumii.
Pelerin neobosit al credinţei şi bunei înţelegeri, Papa Ioan Paul al II-lea a străbătut peste 1 milion de km, pe cele cinci continente, ceea ce echivalează cu înconjurul planetei făcut de 28 de ori, sau cu triplul distanţei de la Pământ la Lună.
Nici atentatul din mai 1981, nici numeroasele operaţii suferite, nici maladia Parkinson şi nici bolile sîcîitoare nu au reuşit să îl oprească.
În primăvara anului 1999, Ioan Paul al II lea a vizitat România. Era prima dată când un suveran pontif păşea pe pământul unei ţari majoritar ortodoxă.
Gânditor cu viziuni moderne, campion al dialogului şi negocierilor, exemplu de dăruire şi devoţiune, Ioan Paul al II-lea a predicat iubirea aproapelui şi pacea în lume până în ultima clipă a vieţii.
După 26 de ani de pontificat, Ioan Paul al II-lea s-a stins pe 2 aprilie 2005, lăsând în urmă o mare întrebare: cine îi va duce mai departe viziunea.