MENIU

Comunitatea internațională salută acordul dintre Israel şi Hamas. Ce presupune armistițiul?

Statele Unite, Rusia, China şi Uniunea Europeană (UE) au salutat, între alţii, anunţarea unui acord între Israel şi Hamas care prevede eliberarea a cel puţin 50 de ostatici în schimbul eliberării a 150 de de deţinuţi palestinieni şi unei încetări a focului timp de patru zile 

Guvernul israelian a dat undă verde unui acord în vederea eliberării a 50 de ostatici ai Hamas în schimbul eliberării unor deţinuţi palestinieni şi unui armistiţiu de patru zile în Fâşia Gaza, un prim semn tangibil de răgaz după săptămâni de război, scrie news.ro.

Qatarul, apropiat Hamasului şi Statelor Unite, a mediat acordul, în pofida faptului că nu întreţine relaţii diplomatice cu Israelul.

 

Ministerul de Externe al Qatarului a salutat ”succesul” medierii sale comune cu Egiptul şi Statele Unite şi şi-a exprimat speranţa ca ”acest armistiţiu să permită un acord global şi durabil care să pună capăt maşinii de război (...) şi să conducă la negocieri serioase în vederea unui proces de pace global şi drept”.

Doha acţionează de mai multe săptămâni împreună cu Washingtonul şi Cairo în vederea obţinerii unei eliberări a ostaticilor ţinuţi în Fâşia Gaza, în schimbul eliberării unor deţinuţi palestinieni din Israel şi unui armistiţiu.

 

”DECIZIA BUNĂ” ÎN OPINIA LUI NETANYAHU, ”CONFORMĂ VIZIUNII REZISTENŢEI” CONSIDERĂ HAMASUL

Acordul în vederea eliberării ostaticilor este ”decizia bună”, a apreciat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Acordul nu înseamnă însă sfârşitul Războiului din Fâşia Gaza, a avertizat ministrul israelian al Apărării.

 

Hamasul, al cărui lider Ismail Haniyeh a anunţat progrese în negocieri, a salutat un acord în vederea unui ”armistiţiu umanitar” şi a precizat că ”dispoziţiile acestui acord au fost formulate conform viziunii rezistenţei”.

Un oficial de rang înalt din cadrul Autorităţii Palestiniene, aflată la putere în Cisiordania ocupată, Hussein al-Sheikh, a anunţat miercuri că ”preşedintele Mahmoud Abbas şi conducerea (AP salută) acordul în vederea unui armistiţiu umanitar” în Războiul din Fâşia Gaza între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

Autoritatea Palestiniană îşi ”reiterează apelul la o încetare totală a agresiunii israeliene împotriva poporului palestinian şi la trimiterea de ajutoare umanitare” şi aduce un omagiu medierii Qatarului şi Egiptului, anunţă pe X oficialul palestinian.

SUA, ”EXTREM DE SATISFĂCUTE”

Preşedintele american Joe Biden s-a declarat ”extrem de satisfăcut” de viitoarea eliberare a unor ostatici, între care s-ar putea afla trei americani - inclusiv o fată în vârstă de trei ani, potrivit CNN.

UE ”SALUTĂ” ŞI CERE ”UN SALT UMANITAR”

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a ”salutat călduros” acordul dintre israel şi Hamas şi cere ”să se profite de această pauză” în vederea ”intensificării” ajutorului umanitar.

Preşedintele francez a salutat pe X ”anunţarea unui acord în vederea eliberării unor ostatici şi unui armistiţiu umanitar” şi anunţă că Franţa va acţiona ”neobosit ca toţi ostaticii să fie eliberaţi”.

 

Germania salută un ”progres” care ”trebuie să fie pus în slujba trimiterii unui ajutor vital locuitorilor” Fâşiei Gaza.

Regatul Unit, care nu mai face parte din UE, a salutat prin ministrul său de Externe David Cameron o ”etapă crucială” pentru ostatici şi în ”rezolvarea crizei umanitare”. El a îndemnat ”toate părţile să se asigure că acordul este respectat în întregime”.

 

CHINA ŞI RUSIA SALUTĂ ”ARMISTIŢIUL”

Beijingul a ”salutat” miercuri ”acordul armistiţiului temporar între părţile vizate”, a declarat presei o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze Mao Ning, care nu i-a menţionat pe ostatici, în pofida faptului că preşedintele chinez Xi Jinping a pledat marţi în favoarea eliberării ostaticilor.

China îşi exprimă speranţa ca armistiţiul ”să permită calmarea crizei umanitare. să contribuie la dezescaladare şi să reducă tensiunile”, a declarat purtătoarea de cuvânt, subliniind că Beijingul cere ”de la începutul conflictului” un ”armistiţiu”.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a ”salutat acordul dintre Israel şi Hamas asupra unei pauze umaniatre de patru zile”, subliniind că ”este exact lucrul la care a îndemnat Rusia încă de la începutul escaladării confloictului”.

 

Mai multe articole despre:
armistritiu israel hamas schimb de ostatici gaza