Iohannis: Vom continua proiectul cadrului naval de exerciţii şi training la Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, după încheierea lucărilor Summit-ului NATO de la Varşovia, că proiectul iniţiat de România privind exerciţii şi training comun naval al unor state membre ale Alianţei în Marea Neagră, declaraţia finală a Summit-ului dând autorităţilor militare sarcina de a discuta această chestiune până la reuniunea miniştrilor Apărării din statele NATO din octombrie.
”Am solicitat şi am obţinut dezvoltarea de noi opţiuni pentru dimensiunile aeriană şi maritimă la Marea Neagră, în conformitate cu cele decise la ministeriala apărării din iunie. Acestea vor fi discutate în NATO în perioada imediat următoare şi vor fi abordate de miniştrii apărării în octombrie. Declaraţia finală a Summitului include o menţiune clară la această sarcină trasată autorităţilor militare ale NATO. Deci vom continua proiectul cadrului naval de exerciţii şi training. Şi aşteptăm sigur, cu mare interes, deciziile de la ministeriala apărării din octombrie”, a spus Iohannis, potrivit News.ro.
Un alt succes pe care România l-a obţinut la Summitul de la Varşovia este aprobarea unei evaluări politico-militare a situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre şi a implicaţiilor sale pentru NATO.
”Poate nu sună senzaţional dar pot să va spun că este o realizare importantă a României, pentru că iniţierea acestei evaluări a fost făcută prin propunerea înaintată de România la reuniunea miniştrilor de externe NATO din mai 2015 din Antalya. Este pentru prima dată când se adoptă un astfel de document privind Marea Neagră, care prevede expres un proces regulat de evaluare politico-militară a mediului de securitate din regiune”, a precizat Iohannis.
El a adăugat că prezenţa navală aliată în Marea Neagră s-a intensificat apreciabil în ultimii doi ani, iar comunicatul final al Summit-ului reconfirmă explicit importanţa strategică a Mării Negre pentru Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.
Summitul NATO de la Varşovia şi-a încheiat sâmbătă lucrările, în marja cărora aliaţii au luat o serie de decizii cruciale pentru asigurarea păcii şi securităţii blocului militar, printre care trecerea scutului antirachetă de la Deveselu sub egida NATO, înfiinţarea unei brigăzi multinaţionale în ţara noastră, desfăşurarea a patru brigăzi suplimentare în ţările baltice şi Polonia, dar şi prelungirea misiunii în Afganistan şi implicarea directă în lupta împotriva teroriştilor din Statul Islamic.
NATO va lua decizii în legătură cu o eventuală prezenţă navală sporită în Marea Neagră în această toamnă, după ce strategii militari vor evalua situaţia, a declarat sâmbătă secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, în marja summitului de la Varşovia.
“Am decis ieri (vineri – n.r.) că le vom cere strategilor noştri militari să ofere sfaturi în legătură cu o prezenţă navală sporită şi cu o prezenţă aeriană sporită deasupra Mării Negre. Pe baza acestor sfaturi, vor fi luate decizii în toamnă”, a spus el.
Stoltenberg a amintit şi că liderii aliaţi au decis în prima zi a summitului să înfiinţeze o brigadă multinaţională, terestră, în România pentru consolidarea flancului estic.
În plus, NATO şi-a sporit deja prezenţa în Marea Neagră, a afirmat oficialul. “Avem mai multe patrule, avem o prezenţă navală mai importantă”, a adăugat el.