MENIU

Întorsătură de situaţie: Comisia Europeană pune piciorul în prag în cazul Scoţiei

Edinburgh, Scoţia

Comisia Europeană a subliniat sâmbătă că Scoţia face parte din Marea Britanie şi a refuzat să „speculeze mai departe”, după ce premierul Nicola Sturgeon a cerut lansarea unor discuţii cu Bruxelles-ul pentru protejarea locului teritoriului în blocul comunitar, relatează BBC News.

“Scoţia face parte din Marea Britanie. Se aplică prevederile constituţionale. Nu vom specula mai departe”, a spus o purtătoare de cuvânt al C.E.

Autorităţile de la Edinburgh intenţionează “să protejeze locul Scoţiei în UE", scrie news.ro.

 

PROMOTIE URIASA LA eMAG!!! CONSULTATI OFERTELE AICI!



În acest sens, cabinetul scoţian a decis înfiinţarea unei comisii de experţi de pe tot teritoriul, care să ofere consiliere într-o serie de domenii –legal, economic şi diplomatic.

Sturgeon şi întreg Guvernul său vor depune eforturi pentru a demonstra că Scoţia este în continuare un mediu atractiv pentru afaceri.

De asemenea, premierul le-a dat asigurări cetăţenilor UE care trăiesc în Scoţia că drepturile lor vor fi garantate în continuare.

Astfel, ea îi va invita pe consulii generali ai tuturor statelor UE la o întâlnire, pentru a le spune cât de mult apreciază Scoţia contribuţia lor la societate, economie şi cultură.

62% dintre scoţieni au votat pentru rămânerea în UE, iar 38% împotrivă la referendumul de joi din Marea Britanie.

Mai multe articole despre:
Scoţia Uniunea Europeană nicola sturgeon