MENIU

Împărăteasa romană care a avut relații intime cu peste 8000 de bărbați

Una dintre împărătesele perioadei antice s-ar fi culcat cu 8 mii de bărbaţi. Potrivit istoricilor, aceasta organiza concursuri în care reuşea să satisfacă mai mulţi parteneri decât prostituatele înfruntate.

Valeria Messalina, cea de-a treia soţie a împăratului roman Claudius, a rămas în istorie sinonimă cu viciul, desfrânarea şi manipularea.

Căsătorită la numai 20 de ani cu Claudius, care era cu aproape 30 de ani mai mare decât ea, Messalina s-ar fi culcat cu 8 mii de bărbaţi, vestite fiind concursurile în care reuşea să satisfacă mai mulţi parteneri decât prostituatele înfruntate, potrivit ancient.eu.

Născută în jurul anului 25 e.n, fiică a lui Marcus Valerius Messalla şi a aristocratei Domitia Lepida, despre Valeria Messalina nu se cunosc prea multe detalii dinainte de căsătoria cu Claudius. Însă după încheierea mariajului, cruzimea şi desfrânarea de care a dat dovadă i-a îngrozit pe contemporanii ei, fiind considerată o degenerată lacomă şi periculoasă.

Pliniu cel Bătrân relata că Messalina obişnuia să-şi potolească poftele carnale în timpul unor competiţii organizate în bordeluri, împotriva celor mai bune prostituate. Messalina ar fi provocat-o la un moment dat pe cea mai faimoasă prostituată din Roma, Scylla, pentru a vedea care rezistă mai mult în timpul unui astfel de maraton sexual. După ce au făcut sex amândouă cu câte 25 de bărbaţi, Scylla ar fi cedat, însă Messalina a mai continuat câteva ceasuri.

După cum relata istoricul Dio Cassius, Messalina „trăia în desfrâu şi le silea şi pe celălalte femei să se prostitueze. Pe unele le obliga la acte sexuale chiar în palat, sub ochii bărbaţilor lor. Pe cele care acceptau le iubea şi le favoriza, iar pe bărbaţii lor îi atrăgea de partea ei prin tot felul de cinstiri şi funcţii înalte. Alte familii în schimb, care nu se înjoseau cu asemenea murdării, erau ţinta urii ei, dacă nu şi victime“.

Istoricul şi omul politic Tacitus a lăsat mărturii despre sfârşitul Messalinei, sentinţă la moarte care i-a fost adusă de iubirea vecină cu nebunia nutrită pentru un tânăr aristrocat ambiţios, Caius Silius, care se visa împărat. Desemnat consul graţie Messalinei, acesta a divorţat şi s-a dedicat cu totul împărătesei. Claudius a fost cel care a ordonat uciderea Messalinei, temându-se că aceasta îl va îndepărta de la putere. Speriat, Claudius a fost sfătuit de libertul Narcissus să o ucidă pe Messalina, dar şi pe toţi amanţii acesteia. 




Mai multe articole despre:
Valeria Messalina împărăteasa romană