MENIU

GEST ULUITOR al celui mai BOGAT om din Rusia. A câştigat RESPECTUL tuturor!

Alisher Usmanov

Controversatul genetician american James Watson îşi va primi înapoi medalia Nobel, la câteva zile după ce a vândut-o la licitaţie cu 4,75 de milioane de dolari, chiar de la persoana care a cumpărat-o, Alisher Usmanov, cel mai bogat om din Rusia.

"Cumpărătorul Alisher Usmanov a achiziţionat medalia pentru a o înapoia deţinătorului ei", a anunţat miercuri, într-un comunicat, USM, holdingul magnatului rus, care deţine numeroase afaceri în industria metalurgiei şi în domeniul internetului, a cărui avere a fost estimată de revista Forbes la 18,6 miliarde de dolari.

"Astfel, conform proiectului său iniţial, profesorul Watson va putea să doneze banii obţinuţi din acea vânzare unor institute de cercetări ştiinţifice care l-au format, precum Universitatea Chicago, Universitatea Indiana şi Universitatea Cambridge, dar şi laboratorul Cold Spring Harbor din Long Island", precizează acelaşi comunicat de presă.

James Watson, genetician şi biochimist american, în vârstă de 86 de ani, a câştigat premiul Nobel pentru medicină în 1962, după ce a descoperit, în 1953, împreună cu Francis Crick şi Maurice Wilkins, structura în formă de spirală dublă a acidului dezoxiribonucleic (ADN). Studiul lor este considerat una dintre dintre descoperirile ştiinţifice majore din istoria omenirii.

În 2007, James Watson a fost criticat pentru declaraţiile sale făcute într-un interviu acordat publicaţiei Sunday Times, în care a lăsat să se înţeleagă că persoanele africane ar fi mai puţin inteligente decât occidentalii. În urma acelui scandal, savantul american a fost nevoit să demisioneze din funcţia de preşedinte al Cold Spring Harbor Laboratory (CHSL) din Long Island, New York.

Recompensa primită în 1962, realizată din aur de 23 de carate, cu un diametru de 6,6 centimetri, era, potrivit casei Christie's, prima medalie vândută vreodată la licitaţie de un laureat Nobel care este încă în viaţă. Ea a fost vândută pe 4 decembrie, într-o licitaţie care a durat doar câteva minute, iar numele cumpărătorului a rămas secret până la anunţul făcut de holdingul deţinut de Alisher Usmanov.

James Watson dezvăluise pentru Financial Times că a luat decizia de a-şi vinde medalia Nobel deoarece avea nevoie de bani, după ce a fost exclus din mai multe societăţi ştiinţifice. Însă The New York Times afirma că renumitul genetician încerca prin această vânzare să se reabiliteze.

Miliardarul şi filantropul rus Alisher Usmanov, în vârstă de 61 de ani, a declarat că, în ceea ce îl priveşte, a dorit ca prin gestul lui să aducă un omagiu oamenilor de ştiinţă şi să sprijine ştiinţele.

"O situaţie în care un om de ştiinţă remarcabil îşi vinde medalia care îi recompensează reuşitele este, pentru mine, pur şi simplu inacceptabilă", a declarat el într-un comunicat.

"Lucrările sale au contribuit la cercetările contra cancerului, o maladie din cauza căreia a murit tatăl meu. Este important pentru mine ca de banii pe care i-am cheltuit pe această medalie să beneficieze programele de cercetări ştiinţifice şi ca medalia să rămână alături de cel care o merită", a adăugat magnatul rus.