MENIU

Foamete extremă în Coreea de Nord. Reducere fără precedent a rației de alimente

Circa 10,1 milioane de persoane în Coreea de Nord, adică aproape jumătate din populaţia ţării, suferă de o ''lipsă severă de alimente'' ca urmare a deciziei guvernului de a reduce raţiile la alimente la un nivel fără precedent pentru această perioadă a anului, a anunţat vineri ONU, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Conform unei evaluări la care a participat Programul Alimentar Mondial (World Food Programme - WFP), în Coreea de Nord consumul de alimente s-a redus drastic, diversitatea hranei este minimă şi familiile se văd nevoite să renunţe la o masă pe zi sau să mănânce mai puţin, aceasta din cauza celei mai slabe recolte pe care această ţară a avut-o în ultimul deceniu.

''Fără sprijin umanitar, milioane de oameni ar putea suferi de foamete'', a avertizat la o conferinţă de presă la Geneva purtătorul de cuvânt al WFP, Herve Verhoosel.

Experţi ai WFP şi Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) au efectuat o vizită în Coreea de Nord la cererea autorităţilor de la Phenian pentru a realiza această evaluare.

Misiunea internaţională a constatat că producţia agricolă a ţării a fost în ultimul an de 4,9 milioane de tone, cea mai slabă cifră după cea înregistrată în 2008-2009, astfel că deficitul faţă de minimul necesar (incluzând importurile) este de 1,36 milioane de tone.

Deşi mai multe ţări, printre care Rusia, Canada, Franţa, Suedia şi Elveţia, donează alimente pentru Coreea de Nord prin intermediul Programului Alimentar Mondial, acestea sunt departe de a completa nevoile de hrană.

Coreea de Nord a trecut printr-o foamete severă în anii '90, în urma recoltelor slabe şi a dezintegrării Uniunii Sovietice, ţară care era la acea vreme o sursă de bază pentru asistenţa economică, circa 3,5 milioane de nord-coreeni murind atunci. China a devenit apoi unul dintre principalii furnizori de ajutor umanitar pentru Coreea de Nord.

Mai multe articole despre:
Coreea de Nord foamete