MENIU

Extrema dreaptă câștigă teren în Suedia

Partidul Democrații, care reprezintă extrema dreaptă în Suedia, câștigă din ce în ce mai mult teren în jurul conservatorilor, care, în proporție de 53%, s-au declarat favorabili unei cooperări cu aceasta, potrivit unui sondaj publicat, miercuri, în cotidianul Dagens Nyheter, citat de AFP. Mai exact, în proporție de 48% dintre persoanele intervievate consideră că celelalte partide trebuie să colaboreze cu PS, în materie de probleme unde opiniile lor sunt apropiate, iar 43% dintre ei estimează că ar trebui făcut totul pentru a diminua influența lor în Parlament.

Pe de altă parte, premierul aflat la final de mandat, Fredrik Reinfeldt, a susținut întotdeauna că, în timpul campaniei, o colaborare cu aceștia este inacceptabilă pentru partidul său, potrivit Agerpres.

Acest sondaj "confirmă lucrul de care mă temeam", declarat, totodată, politologul Marja Lemne tabloidului Expressen, adăugând că "încercările de a-i izola pe Democrații din Suedia, au suscitat simpatii față de aceștia".

Clasându-se în frunte la alegerile din 14 septembrie, social-democrații se pregătesc să formeze un guvern minoritar cu ecologiștii.

 

Mai multe pe Agerpres.