Descoperire înfiorătoare în mijlocul deșertului african
Cel puțin 44 de migranți, printre care și bebeluși, au fost găsiți morți în plin deșert în regiunea Agadez, în nordul Nigerului, în timp ce încercau să ajungă în Libia vecină și apoi probabil în Europa, conform unei surse locale ei murind de sete după ce vehiculul lor s-a defectat, relatează AFP, citată de Agerpres.
"Numărul migranților morți în deșert pentru moment este de 44", a declarat pentru AFP primarul din Agadez, Rhissa Feltou.
Crucea Roșie, a cărei echipă este pe teren pentru "a colecta informații precise", a vorbit de asemenea despre "cel puțin 44 de imigranți morți".
Potrivit unei surse locale de securitate, ''acești migranți subsaharieni, inclusiv bebeluși și femei, au murit de sete după ce vehiculul lor s-a defectat''.
Zona Agadez este placa turnantă a traficului cu migranți care încearcă să ajungă în Europa. Din Niger, migranții trec în Libia, iar de pe coasta mediteraneană a acesteia pornesc către Europa cu ajutorul ambarcațiunilor puse la dispoziție de traficanți. În ultimii ani peste o jumătate de milion de migranți originari din țările Africii subsahariene au reușit să ajungă în acest mod în Europa, majoritatea debarcând în Italia.
Italia și Germania au adresat recent Comisiei Europene o scrisoare în care solicită deschiderea unei misiuni a Uniunii Europene la frontiera dintre Libia și Niger pentru combaterea imigrației ilegale. În scrisoare se menționează că anul acesta din ianuarie și până în aprilie în Italia au debarcat 42.500 de migranți veniți pe ruta mediteraneană, 97% dintre ei fiind îmbarcați pe coastele Libiei.