MENIU

Cutremure devastatoare în Filipine: 8 morți și 60 de răniți

<p>Cutremur de 4,1 grade, cu puţin timp &icirc;n urmă, &icirc;n Rom&acirc;nia</p>

Două cutremure au lovit sâmbătă dimineaţa provincia Batanes din nordul Filipinelor, soldându-se cu opt morţi şi 60 de răniţi, conform informaţiilor furnizate de surse oficiale citate de dpa şi AFP.

Primul seism, cu o magnitudine de 5.4 grade, s-a produs la ora locală 4:16 (20:16 GMT), epicentrul fiind situat la 12 km nord-est de oraşul Itbayat din provincia Batanes, un grup de insuliţe din largul celei mai mari insule din Filipine, Luzon.

O replică cu magnitudinea de 5.9 grade s-a produs peste trei ore, la 21 km nord-est de Itbayat.

Cutremurul a afectat locuinţele şi structurile oraşului făcute în principal din ciment şi piatră ca măsură de protecţie în faţa taifunurilor ce afectează provincia.

Întreaga populaţie a oraşului, de peste 1.000 de locuitori, a fost evacuată într-o piaţă publică, pentru a o feri de consecinţele replicilor care au continuat să se producă la interval de două ore.

Filipine se află pe centura de foc a Pacificului, unde se produc aproximativ 90% din cutremurele de pe glob.

În octombrie 2013, un seism cu magnitudinea de 7.1 grade care a afectat centrul ţării a produs moartea a peste 220 de persoane. În iulie 1990, peste 2.400 de persoane au fost ucise în urma cutremurului de 7.8 grade produs în nordul insulei Luzon.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
cutremur Filipine