MENIU

Cele 1057 de minciuni ale lui Donald Trump în primele 7 luni de mandat

<p>Donald Trump </p>

The Wasington Post a publicat o analiză a tuturor afirmaţiilor false ale preşedintelui Donald Trump din ultimele şapte luni, adunând un total de 1.057.

Potrivit publicaţiei americane, care a făcut o listă cu filtre în funcţie de subiect şi dată, preşedintele american are, în medie, cinci afirmaţii false pe zi, notează Adevarul.ro.

„Multe dintre acesta sunt nişte reluări ale unor afirmaţii demascate deja”, scrie Washington Post. Peste 30 de declaraţii mincinoase ale preşedintelui au fost repetate de trei sau patru ori. Cel mai des repetată afirmaţie a lui Trump, spusă de peste 50 de ori, vizează legea asigurărilor de sănătate Obamacare, despre care preşedintele spunea că „în esenţă este moartă”.

Totuşi, în ciuda eforturilor, în iulie Senatul a respins abrogarea ei. Jurnaliştii americani mai subliniază că o parte dintre declaraţiile false ale preşedintelui reprezintă reluarea retoricii din campania electorală, când o acuza pe Hillary Clinton că a oferit 20% din rezerva de uraniu a Statelor Unite către Rusia sau că directorul FBI de atunci a primit 700.000 de dolari de la Hillary.

Deşi ambele informaţii au fost dovedite că sunt false, Trump le-a repetat de 11 ori.

Video cu cele peste 1.000 de minciuni ale lui Trump

Mai multe articole despre:
minciuni Donald Trump