CAUZA TRAGEDIEI AVIATICE din Ucraina, DEZVĂLUITĂ
Situaţie dramatică în estul Ucrainei. Experţii internaţionali, care încearcau să ajungă la resturile avionului malaezian, doborât pe 17 iulie, şi-au anulat misiunea din cauza luptelor intense din zonă. Şi ieri renunţaseră la inspecţie tot din cauza insecurităţii de la locul tragediei. Între timp, un înalt oficial ONU a spus că doborârea aeronavei de pasageri ar putea fi considerată o ,,crimă de război", iar oficialii ucraineni au confirmat că avionul a fost distrus de resturile unei rachete.
,,Doborârea avionului Malaysia Airlines şi moartea a 298 de oameni ar putea fi ,,o crimă de război", susţine Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile omului, Navi Pillay. Oficialul Naţiunilor Unite a declarat că atacul asupra unei curse civile de pasageri reprezintă o ,,încălcare a legislaţiei internaţionale". Navi Pillay a mai anunţat că luptele din estul Ucrainei au făcut până în prezent peste 1.100 de morţi.
Declaraţiile vin într-un moment în care 30 de experţi olandezi, însoţiţi de poliţişti australieni neînarmaţi, încearcă să ajungă la locul tragediei. Duminică şi-au anulat misiunea din cauza insecurităţii: potrivit France Press, la un kilometru de resturile avionului s-au auzit tiruri de artilerie şi s-a văzut fum negru.
"Suntem oaspeţi în această ţară. Nu suntem la noi acasă. Şi pentru orice facem aici aveam nevoie de sprijin. În cea de-a doua parte a misiunii noastre, vom avea de verificat o suprafaţă uriaşă, deci avem nevoie de un număr foarte mare de oameni şi de materiale care să ne ajute în munca noastră. Chiar avem nevoie de sprijinul guvernului ucrainean".
Între timp, separatiştii din Horlivka au anunţat că 13 civili, printre care un copil, au fost ucişi de trupele guvernamentale.