MENIU

Avion prăbușit, după o aterizare de urgență, în Siberia: morți și răniți. După impact, a luat foc!

Avion prăbușit, după o aterizare de urgență, în Siberia: morți și răniți

Cel puțin două persoane și-au pierdut viața, joi, și alte 7 au fost rănite, după ce avionul s-a prăbușit, în urma unei aterizări de urgență eșuate. Tragedia s-a petrecut în Siberia. În cădere, avionul a lovit o clădire și a luat foc.

Potrivit Daily Star, autoritățile au confirmat două decese, pilotul și un mecanic. Alte 43 de persoane au fost scoase în viață din aeronavă, 7 dintre acestea fiind transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.

Până în acest moment, cauza tragediei nu este cunoscută, însă, potrivit autorităților, unul dintre motoare ar fi cedat, la decolare, moment în care pilotul a decis să se întoarcă din drum.

"În momentul în care pilotul efectua manevrele de aterizare, avionul a ajuns la aproximativ 100 de metri de pistă și a lovit o clădire. În urma impactului, aeronava a luat foc", a declarat un martor la tragedie.

Conform aceleiași surse, echipajul avionului s-a aruncat, pur și simplu, în flăcări, pentru a salva cât mai multe vieți. Din nefericire, se pare că pilotul și unul dintre mecanicii aflați la bord au murit.

Avionul era un Antonov An-24.

Mai multe articole despre:
avion prăbuşit avion siberia