MENIU

Avertismentul Bruxelles-ului: Efectul ȘOC al Brexitului asupra statelor UE, inclusiv România

Unele țări membre ale Uniunii Europene vor trebui să contribuie mai mult la bugetul comunitar după ieșirea Marii Britanii, a atras atenția comisarul european pentru buget, Günther Oettinger, într-un interviu apărut marți în presa germană, potrivit AFP, citată de Agerpres.

"Nu cred că statele care sunt contributoare nete sunt pregătite să își asume în totalitate contribuția Marii Britanii", a declarat Günther Oettinger într-un interviu pentru cotidianul economic german Handelsblatt.

Însă "Polonia și alte state beneficiare nete nu vor accepta nici ele ca ajutoarele pentru regiunile structural mai slab dezvoltate să fie reduse cu nouă miliarde de euro pe an. Trebuie să găsim calea cea mai bună", a subliniat el.

Marea Britanie este una dintre principalele țări care sunt contributoare nete la bugetul european, alături de Germania și Franța, ceea ce înseamnă că aceste state contribuie cu mai mulți bani decât primesc de la UE.

Conform unui studiu recent al Institutului Jacques Delors, ieșirea Marii Britanii din UE va constitui "un șoc" pentru bugetul UE, atrăgând un deficit de circa 10 miliarde de euro pe an și lăsând o "povară grea" pe umerii celorlalte 27 de state membre.

Acestea vor trebui să reacționeze "prin majorarea contribuțiilor naționale, prin reducerea cheltuielilor sau printr-o combinație de două opțiuni", estimează acest think tank european.

În privința politicii agricole a UE, "trebuie să vorbim de o realiniere și de reduceri pentru anumite programe, deoarece ne așteaptă noi provocări", a precizat Oettinger, vorbind despre cheltuielile prevăzute pentru a face față crizei migrației.

Comisarul german lucrează în prezent la un proiect de buget pentru viitoarea perioadă bugetară de o durată de șapte ani, prevăzută să înceapă în 2021. El sugerează ca aceasta să înceapă mai repede, din 2020, și să fie redusă la cinci ani.

"Contribuțiile Marii Britanii la bugetul UE nu se vor încheia brusc odată cu ieșirea" din blocul comunitar, a afirmat el.

"Britanicii vor trebui să contribuie financiar la toate proiectele UE decise împreună cu ei", a adăugat el, considerând "logică începerea unei noi perioade financiare fără participare britanică în 2026".

Mai multe articole despre:
buget România Brexit