MENIU

Atac în Rotterdam: un mort și un rănit, după ce un bărbat înarmat cu două cuțite a început să lovească oameni pe stradă, la întâmplare

Un agresor înarmat cu un cuţit a înjunghiat mortal o persoană şi a rănit grav alta, joi, în oraşul-port olandez Rotterdam.

Poliţia a arestat un suspect, care este şi el grav rănit şi a fost transportat la spital.

Potrivit postului public olandez NOS, martorii au declarat că suspectul a strigat "Allahu Akbar" (Dumnezeu este cel mai mare) în timpul agresiunii.

Poliţia a afirmat că ancheta sa continuă şi a făcut apel la martori să depună mărturie.

Un profesor de sport care ţinea un curs lângă Podul Erasmus unde a avut loc atacul a declarat pentru NOS că a reuşit să-l învingă pe atacator.

"Am văzut un bărbat cu două cuţite lungi înjunghiind un tânăr", a povestit el pentru NOS. "Am reuşit în cele din urmă să-l ţin sub control", a mai spus profesorul.

Mai multe articole despre:
atac rotterdam atac cutit rotterdam