ALERTĂ în Belgia! Bombă în fața Ambasadei turce
Un pachet suspect observat în faţa sediului Federaţiei turce din Belgia, pe rue Josaphat 72, în comuna Schaerbeek, era de fapt un dispozitiv exploziv, declară un purtător de cuvânt al Parchetului din Bruxelles, Denis Goeman, potrivit agenţiei de presă Belga, citată de site-ul La Dernière Heure, care precizează că dispozitivul a fost ”neutralizat”.
Dispozitivul, care consta într-o butelie de gaz şi un dispozitiv incendiar, scrie DHnet.be citând surse neidentificate, a fost găsit în faţa clădirii într-o pungă de platic, scrie News.ro.
Un perimetru a fost delimitat, iar dispozitivul a fost neutralizat de genişti.
Laboratorul poliţiei federale a venit la faţa locului, iar o anchetă este în curs.
Nicio arestare nu a fost operată, adaugă publicaţia.
”Atunci când a sosit poliţia, a găsit efectiv pachetul suspect şi a blocat imediat drumul, între rue de l'Olivier şi rue Philomène. O sală comunală de pe rue Josaphat a fost deschisă pentru a primi persoanele care nu se mai puteau întoarce acasă. Aceşti locuitori din cartier au primit cafea”, a anunţat cabinetul primarului (bourgmestre) Bernard Clerfayt (DéFi).
Situaţia a revenit la normal între timp.
”Parchetul trebuie acum să examineze în detaliu pentru ca să stabilească dacă ar fi putut să explodeze sau dacă (pachetul) a fost plasat doar pentru a provoca panică”, a declarat un purtător de cuvânt al parchetului.
Perimetrul de securitate a fost în mare parte ridicat.
Poliţia locală din Bruxelles-Nord (Schaerbeek/Evere/Saint-Josse-ten-Node) a fost alertată către ora locală 13.00 (14.00, ora României) în legătură cu prezenţa unui pachet şi a instituit imediat un perimetru de securitate.
Serviciul pentru ridicarea şi distrugerea dispozitivelor explozive (SEDEE) din cadrul armatei a venit la faţa locului pentru a examina pachetul şi a constatat că în el se aflau butelii de gaz.
”Pachetul a fost neutralizat şi a fost luat de SEDEE în vederea unei analize aprofundate”, a precizat purtătorul de cuvânt al parchetului..
”Analiza (...) poate dura câteva zile. Între timp, o anchetă a fost deschisă vizând persoana sau persoanele care l-au lăsat. În prezent niciun suspect nu a fost identificat”, adaugă el.
Perimetrul de securitate a fost redus la locul în care a fost găsit pachetul. Laboratorul poliţiei federale efectua cercetări.
”Un cort va rămâne pe trotuar, cu scopul de a permite laboratorului să-şi continue cercetările”, a anunţat cabinetul primarului.