Oreste Teodorescu: Marea capcană a “democrației” iliberale sau cum manipulează China lumea liberă vânzând un fals model de succes centralizat
Intrarea în era tehnologică forțează o mult mai aprofundată gândire structurală asupra forței vitale a lumii libere care este democrația. Am înțeles cu toții, din istorie că, departe de a fi perfectă, democrația rămâne totuși singura paradigmă care produce și provoacă competiție spre emancipare, progres și stabilitate socio/economico/politică.
Din Grecia Antică, unde se postulează primul contract social între conducători și popor, prin dreptul de a alege al comunității, trecând prin Magna Carta Liberatium, primul document oficial emis în Anglia secolului al XIII-lea, prin care se desenau limitele puterii regale, parcurgând reforma Bisericii prin teologii Martin Luther și Calvin, în urma căreia puterea lumească a religiei revine la relația fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu prin citirea Bibliei în limbile vorbite (vulgata), fondarea Statelor Unite prin cea mai liberală Constituție din lume, formarea statelor naționale și desființarea imperiilor, toate acestea sunt doar câteva exemple majore ale forței motrice a democrației!
Astăzi, democrația se află în pericol, căci China a reușit să demonstreze lumii că este posibil capitalismul și în regimurile autoritariste, iar epoca consumetismului care precede era digitală ne-a formatat la nivel global să valorizăm mai mult capitalul decât libertatea. Mulți gânditori occidentali au căzut în capcana de a considera democrația o utopie și ca în esență oamenii nu o pot înțelege și păstra întrucât suntem definiți de trei instincte: supraviețuirea, reproducerea și puterea. Nu mai știu exact cine a spus că “democrația este pentru zei”, dar sigur s-a înșelat! Să mă explic, dacă umanitatea nu ar fi experimentat și înțeles în istorie conceptul democrației, omul nu ar fi ieșit din barbarie, nu ar fi cunoscut Civilizația și nici creativitatea născută din libertate!
Vedem și astăzi că acolo unde normele, dogmele și regulamentele impuse definesc relația stat-cetățean, progresul este doar mimat. China, Iranul, Rusia, în ciuda economiei de piață pe care le practică și cu eforturi propagandistice uriașe în a Convinge că exista și democrații i-liberale, sunt âări unde cetățenii execută ordine și nu produc valoare culturală, economică și geopolitică din proprie inițiativă… acolo unde adversarii politici sunt uciși sau arestați, unde se manifestă cu brutalitate rasismul și xenofobia, unde corupția este endemică, democrația este doar o fațada care ascunde demonii dictaturii!
Citește continuarea pe realitateadinpnl.net.