Oreste Teodorescu: Când politicienii jură strâmb pe Biblie, poporul se năruie sub blestem
Măcar în proximitatea alegerilor electorale să ne dezmeticim puțin, încercând să răspundem la o întrebare dureroasă: cum de suntem atât de săraci într-o țară atât de bogată. Eu sunt convins ca totul pleacă dintr-un sperjur!
Deși toți politicienii chemați de soarta sa „pastoreasca” poporul jura pe Biblie să contribuie decisiv la „propășirea spirituală și materială” a neamului, astăzi aproape nici unul nu are nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă asta: propășire (a progresa, a dezvolta, a prospera) spirituală (ideal, imaterial, intelectual, religios, duhovnicesc) și materiala (bunuri economice, cladiri, instalatii, infrastructura, forta de munca, activități economice, științifice, culturale, artistice). Așadar, politicienii se leagă prin jurământ, în fața lui Dumnezeu, să furnizeze poporului un cadru propice dezvoltării și prosperității, adică să contribuie la înălțarea ființei pe treptele inteligenței, moralei și spiritualității, concomitent cu garantarea asigurării unui nivel de trai din ce în ce mai bun.
Iar pricipiul de bază al conceptului numit politycon, pe care politrucii zilei de la noi îl sfidează de un secol este: „Cetățenii trebuie să fie învățați și să înțeleagă că binele individual este strâns legat de binele colectiv, așadar pentru a-i fi bine, poporul trebuie să acționeze în sinergie cu politicienii, evoluând spiritual și material”.
Citește continuarea pe realitateadinpnl.net.