MENIU

Laurențiu Botin:  Lumina e absența întunericului

Laurențiu Botin: Lumina e absența întunericului

Concesia făcută ortodocșilor de către acest Comitet pentru Situații Speciale de Urgență a inflamat din nou opinia publică. Zeci, sute de luări de poziție, că de ce, că ne vom îmbolnăvi, că de ce la catolici nu a fost, scenarii pseudopoliticianiste, ură, vituperări. Să fim mai buni, nu-i așa? Știu dragilor că sunteți cu nervii la pământ, însă aș atrage atenția că struțo-cămila asta de ordonanță este cel mai bun compromis care se putea găsi.

Explic. Pentru cei care și-au dat seama că urăsc ceea ce înseamnă credința, le spun că acum, la marketuri nu se păstrează nicio distanță. Oamenii, voi, se îmbulzesc la rafturi, aduceți-vă aminte cum ați rupt drojdia din galantare, făina și mălaiul. Apoi, firmele de curierat ale căror angajați îi primiți în proximitatea voastră, serviciul la care mergeți, benzinăria la care opriți, la toate respectați conceptul de distanțare socială? Atunci de ce nu am primi lumina de la curierii voluntari sau de la patrule? Pentru că aveți voi un trend în cap să fiți un fel de gică contra? Tare mai e stupidă reacția unora cărora le spunem frați români. De ce oare sunteți definiția bombardierilor? Măcar dacă ați respecta la literă izolarea. Dar voi nu, spirite libere, mișunați de nu aveți aer pe unde vă trece pofta, apoi, gâfâind de odihna din hipotalamus, vă manifestați public, uneori cu conturi false, asumarea nu e un concept pe care mintea voastră să-l înțeleagă, aruncând cuvinte grele, miștouri, cugetări fals intelectuale. Gata, propovăduiți grija față de seamăn. Vă înțeleg perfect, micimea existenței voastre vă împinge să fiți cineva, și ce subiect oare poți găsi mai bun să-ți verși frustrarea decât jignind milioane de credincioși? Românul a avut întotdeauna nădejdea în Dumnezeu. Voi, gnosticii de ocazie, atunci când dați de greu, tot la Doamne-Doamne vă pleacă gândul. Lăsați Lumina să vină în case, așa, chiar cu o soluție de compromis. Pentru că noi, ceilalți, avem nevoie de aceată Lumină să ne de putere, să ne alunge întunericul în care, unii ca voi, vreți să ne perpetuăm existența. Isus a spus că cine se adună în numele Lui, acolo va fi și El prezent.

Contraargumentele voastre nu mă interesesează. Spoiala asta de potențial pericol m-ar preocupa dacă aș fi văzut până acum o dovadă de responsabilitate vis a vis de măsurile de restricție. Așa că, haterii de serviciu și gică contra de la natură sunt rugați să se abțină de la ceea ce știu mai bine.

Pentru cei care înțeleg, primiți Lumina în voi și în case. Lumina înseamnă absența întunericului.

 

Mai multe articole despre:
laurentiu botin